Mai, Stai! - A doua mea carte
linkul
Despre ce e vorba?
Dacă prin prima mea carte privirea a fost îndreptată către memoria comunității rurale, Mai, Stai! propune o schimbară radicală de registru și decor, coborând în atmosfera cenușie și claustrofobică a Bucureștiului din anii ’30. Romanul este o reconstrucție psihologică intensă și puternic confesivă, ancorată la periferia unui oraș măcinat de sărăcie și nesiguranță socială. În centrul acestei lumi urbane se află Ieremia, un tânăr care trăiește într-un apartament sufocat de amintiri, strivit între o copilărie bântuită de absența părinților, o tinerețe irosită prin redacții ieftine și coridoarele reci ale facultății și grijile zilnice pentru o mătușă bolnavă. Tensiunea narațiunii se construiește la granița subțire dintre realitate și delir. Căutarea lui Ieremia de a-și salva resturile de umanitate prin scris și izolare este perturbată de apariția Ameliei, o prezență enigmatică întâlnită într-o sală de teatru, care pare să-i cunoască fiecare rană interioară și care îi reconfigurează treptat percepția asupra propriei existențe. Pe fundalul unor decoruri citadine dure, băi insalubre, dosare medicale, spații strâmte și viziuni recurente, cartea devine o analiză nuanțată a fragilității psihice, a dorului de sens și a izolării. În esență, este o poveste despre oamenii rămași în afara atenției lumii, despre imposibilitatea unor legături definitive și despre nevoia disperată a fiecăruia dintre noi ca cineva, măcar pentru o clipă, să rămână.
Cum a luat naștere ideea?
Inițial, intenția mea a fost de a scrie o continuare directă pentru primul roman. În acea perioadă, însă, am trecut prin prima mare dezamăgire din dragostea adolescentină, experiența de a fi înșelat, un eveniment care mi-a zdruncinat complet universul interior și modul în care percepeam sensul lucrurilor. Am vrut atunci să transpun acel zbucium într-o nuvelă concentrată pe povestea de iubire dintre mine și fosta mea parteneră, dar lipsa acută de motivație, amărăciunea și o stare profundă de lehamite m-au făcut să abandonez proiectul pe parcurs. Abia un an mai târziu, sprijinit și motivat de noua mea iubită de la acel moment, am găsit resursele interioare de a relua scrierea. Am privit însă totul dintr-o altă perspectivă: am modificat radical intriga, sursele de inspirație și dinamicile dintre personaje. Ceea ce trebuia să fie inițial o simplă reconstituire personală a fost transpus în atmosfera grea a Bucureștiului interbelic, transformând o durere intimă într-o explorare ficțională mult mai amplă despre trădare, izolare și căutarea identității într-o lume care se destramă.
O notă de onestitate
La fel ca în cazul primei mele scrieri, procesul de aducere a acestui text la forma sa actuală a presupus etape succesive de căutare, rescriere și rafinare. Din dorința de a oferi o versiune cât mai curată din punct de vedere stilistic și gramatical, am apelat și de această dată la instrumente de inteligență artificială. Acestea au servic exclusive ca sprijin tehnic în etapa de editare, pentru finisarea frazării, corectarea greșelilor de redactare și clarificarea structurii textului, dar și pentru conturarea unor repere vizuale de lucru specifice esteticii anilor ’30. Toată substanța cărții, de la trăirile brute, atmosfera apăsătoare și evoluția psihologică a personajelor, până la temele centrale ale izolării și dezamăgirii, își are originea în experiențele mele personale și în munca de creație. AI-ul a fost doar un unelte de finisaj, iar rezultatul final rămâne o amprentă directă a universului meu interior.
„Lumea aceasta nu e decât o sală de așteptare în care învățăm tăcerea.”
— Emil Cioran
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu