Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni - O oază de liniște în miezul orașului

    De multe ori, când ne gândim la municipiul Târgoviște, ne vin în cap imaginile unor blocuri înalte de beton, Poarta Bucureștilor, Catedrala Mitropoliei, Turnul Chindia sau chiar, pentru cei mai tineri și pasionați de shopping, Dâmbovița Mall. Acestea sunt elemente cheie ale orașului pe care mai toți conjudețenii le-au văzut, intenționat sau nu, în ultimul an. Totuși, pentru persoanele mai melancolice, dornice să aibă un loc al lor de meditație interioară, locurile înainte menționate sunt, în mare măsură, neprielnice, fiind pline de forfota specifică unui oraș-municipiu. Chiar și în Parcul Chindia, un loc care ar trebui să reprezinte conectarea individului cu natura, s-a întâmplat deseori să întâlnesc fel de fel de situații care să perturbe semnificația locului. În plus, nefiind multe locuri mari de viziat, se întâmplă des să te plictisești, la propriu, de obiectivele menționate, am auzit asta de multe ori în grupurile de tineri pe care le-am frecventat. Tocmai din pricina acestor lucruri am avut impulsul de a căuta locuri mai puțin cunoscute, de preferat culturale, care să îmi ofere acea senzație de nou și de liniște, iar în căutarea mea, pe lângă împungerea orgolioasă și constantă în ochii mei a obiectivelor arhicunoscute deja de toți, am putut găsi câteva locații mai puțin cunoscute, care ar merita să se afle și ele printre primele rezultate ale obiectivelor turistice din Târgoviște. Una din aceste destinații este Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, pentru care o să dedic acest întreg articol.

Alături de un blănos
 ce m-a întâmpinat
când am vizitat muzeul 

    Ascuns în spatele măreței Căi Domnești și la câțiva metri de Stadionul Eugen Popescu, se poate repera ilustrul muzeu dedicat creatorilor de literatură ce s-au născut sau au locuit pe meleagurile județului nostru. Punând de o parte, pentru moment, aspectul cultural al acestui loc, muzeul este și o adevărată oază de liniște, o gură de aer proaspăt de la agitația vieții monotone de oraș. Curtea exterioară este împodobită cu alei de piatră, de-a lungul cărora sunt răsărite felurite flori și tufișuri frumos dichisite. 

    Protectori, asemenea unor umbrele, sunt câțiva falnici copaci (spre rușinea mea nu îmi amintesc exact specia) ce feresc pe oricine este curios să treacă pragul muzeului de razele toride ale soarelui. Sub umbra acestora își fac siesta o echipă întreagă de blănoși simpatici, gata să te întâmpine de cum pășești pe aleea ce duce spre clădire. Pisicuțele, snoabe și delicate, te privesc cu un ochi de intelectual interbelic (specific mâțelor :)) Știți privirea aia foarte judecătoare pe care orice felină ți-o aruncă), dându-i locului un farmec aparte ce te poate transporta în Micul Paris acum aproape un secol. Totuși, muzeul nu putea să fie înconjurat numai de feline boeme, așa că aici își fac datoria patrupizii simpatici, care, deși nu te-au văzut niciodată în viața lor de lătrători, sunt mai mult decât fericiți să te vadă plimbându-te printre verdețurile ce acoperă muzeul de toată forfota străzii din apropiere.

    Trândăvind, de asemenea, la umbra copacilor de prin împrejur, este găsit și scriitorul Ioan Alexandru Brătescu-Voinești. Bine, bustul dedicat acestuia, întrucât dumnealui a plecat la cele veșnice prin 1946, care stă falnic și privește spre drum cu speranța că un trecător o să îi deschidă poarta. Tot vorbind de domnul Brătescu-Voinești, cred că este momentul oportun să vorbim și despre muzeul în sine. Deși termenul de muzeu ne formează, în genere, imaginea unei clădiri impunătoare, construite în urmă cu două-trei secole, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni nu își are sediul într-o instituție imensă, ci într-o căsuță adorabilă în care a locuit câțiva ani domnul Brătescu-Voinești.

    Istorioara clădirii de față începe în vara anului 1897, când autorul își achiziționează un teren lângă lacul Morilor. Domnul BV (o să îmi permit să folosesc abrevierea aceasta pentru a nu repeta întruna întregul nume al scriitorului) reușește într-un singur an să ridice o casă, despre care va spune mândru într-o scrisoare adresată lui Titu Maiorescu:

 ,,Am isprăvit grijile casei de construit. În anul în care n-am scris mi-am făcut o casă ca un colț de rai, parc, grădină de pomi fructiferi, grădină de zarzavat. Din tinda de unde vă scriu, se vede toată valea Ialomiței. Sute de nuanțe de verde, de albastru și violet și, deasupra dealurilor, coamele munților albe de zăpadă. Casa mea e un roman de toată frumusețea.”

Ioan Alexandru Brătescu-Voinești
(1868-1946)

    Scriitorul a locuit în această căsuță între anii 1898 și 1916, urmând să se stabilească, apoi, în București. Câțiva ani mai târziu, terenul este achiziționat de doctorul Oprescu, directorul Spitalului Județean de la acea vreme, acesta păstrând aproape intactă truda lui BV, singurele lui intervenții fiind mărirea terasei și adăugarea etajului, prelungind casa spre curtea acestei clădiri, unde și astăzi mai este un tei sădit de scriitor în anul 1903. Cu timpul, clădirea o să intre în proprietatea statului, mai exact la un an după dispariția lui BV, devenind încă una din miile de locuințe naționalizate în perioada comunistă. Totuși, istoria ei nu se termină aici, căci în anul 1968 se deschide aici un muzeu dedicat tuturor scriitorilor pe care județul nostru i-a dăruit poporului acestuia, instituție care rezistă și astăzi, la mai bine de jumătate de secol de la înființare.

    Acum că ne-am făcut o idee despre cum a ajuns muzeul la forma de astăzi, este timpul să vorbim și despre ce găsim în patrimoniul acestuia. Da, găsim chestii despre scriitori :) Totuși, nu sunt chiar orice obiecte aruncate într-o vitrină, ci sunt comori culturale desăvârșite. Putem descoperi aici opere în primă ediție ale marilor noștri scriitori (Ienăchiță Văcărescu, Alecu Văcărescu și Nicolae Văcărescu, Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Ion Heliade-Rădulescu, Nenea Iancu - Ion Luca Caragiale și mulți, mulți alții) sau chiar manuscrisele originale ale acestora, unde putem observa ștersăturile și corecțiile aplicate textului, reprezentând migala ce se află în spatele oricărui text. Găsim aici și obiecte de mobilier de epocă, precum dulapuri atent ornate cu cărți din diverse perioade, sculpturi atent realizate, un pian imens, un gramofon Columbia, dar cel mai impresionant dintre acestea este camera de lucru a lui BV, care se afla la dreapta ușii principale și care adăpostește un birou masiv, o bibliotecă impresionantă și o vioară care se scaldă în razele soarelui ce pătrund stinghere prin perdelele din spatele scaunului scriitorului. Personal, consider că însăși aceste piese de mobilier sunt ceea ce oferă muzeului farmecul său, întrucât nu suntem doar într-un loc unde sunt expuse diferite exponate, suntem într-un spațiu unde odinioară cineva își îngrijea de tabieturile proprii, asemenea noastră, iar acest lucru îi conferă o însuflețire care persistă la aproape un secol de la dispariția lui BV sau a doctorului Oprescu. Un alt lucru ce m-a lăsat cu un gust plăcut a fost faptul că o întreagă cameră din clădire a fost dedicată scriitoarei Smaranda Gheorghiu, cunoscută pentru versurile ,,Vine, vine primăvara / Se așterne toată țara / Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm, copii”. Nu o să intru în detaliu aici, întrucât doresc a îi dedica Maicii Smara un întreg articol separat, dar vreau să menționez faptul că aici se găsesc obiectele personale ale autoarei, precum ochelari, metanier, fotografii personale, telegrame și multe altele pe care aceasta le-a donat testamentar.

    Ar mai fi multe aspecte de expus aici, dar un text și câteva fotografii nu pot ține locul unei experiențe în persoană, tocmai de aceea vă recomand ca atunci când aveți o jumătate de oră liberă să faceți un popas la Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni pentru un refresh bine-meritat. Vă las mai jos o parte din fotografiile realizate la vizita mea de miercuri.