Ciucurel, câine lățos,
Este tare mâncăcios,
Nu este el rău din fire
Dar și-a făcut din a înfuleca menire.
Are blana zdrețuroasă,
Și o fire păcătoasă,
Cu urechea pămătuf,
Are nasul zici că-i puf.
Dar să nu vă lăsați păcăliți de aparențe,
Lătrătorul e plin de insolențe,
Sub a lui manta de blană,
Stă o minte criminală.
Să vedeți ce-i coace mintea,
Când amanetează cinstea,
Îi veni lui idee,
O mizerabilă scânteie.
Așa că se făcu odată, zău,
Bolvăvior, în ceasul rău,
Toată curtea se gândea,
Că blănosul va crăpa.
Cumpără, moșu, pastile,
Și-i le dă lui luni de zile,
Dar Ciucurel tot nu voia,
Să se dea mai binelea.
Gospodina, din disperare,
I-a întins o masă mare,
Și să vezi, măi vere, frate,
Cum înfulecă totul din șoapte.
Moleșeala o uită,
Când se-nfipse într-o pită,
Dă din coadă fericit,
Parcă n-a avut nimic.
Ie-te al boalii de blănos,
Se făcuse șmecheros.
Iar poetul mai senin,
Îi făcu lui Ciucurel regim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu