O nouă zi, o nouă carte citită, iar așa cum este tradiția urmează și o recenzie fie ea cât de mică. Am terminat aseară Miorița și alte balade populare. Autorul este anonim întrucât volumul este format din cântece din folclor, al cărei vechimi depășește lejer perioada primelor evidențe folclorice, dar și din pricina faptulul că acestea au fost transmise pe cale orală, iar fiecare interpretare a modificat puțin câte puțin din textul original, astfel încât fiecare variantă disponibilă a aceleiași balade poate să difere exponențial, dar la bază este aceeași operă.
Deși sunt un pasionat al folclorului și a tot ce ține de vechi, baladele și basmele nu mi-au intrat niciodată la suflet, tocmai de aceea este și scorul acordat cărții atât de mic. Apreciez inițiativa de a centraliza multe dintre aceste opere populare, întrucât facilitează studiul acestora în cazul unor obligații academice sau personale, dar tot nu pot găsi ceva care să mă atragă în acestea. Unele dintre ele sunt chiar okay-ish sau chiar bune, care sunt intrate deja în cultura generală extinsă și care pot fi recunoscute și de alți cetățeni simpli.
Printre acestea se numără ,,Miorița” care este balada oiței ce încearcă să își avertizeze stăpânul de atacul altor ciobani cauzat de dușmănie. Acesta în loc să se protejeze își acceptă soarta și îi cere să le spună tuturor că nu e mort, ci că s-a însurat undeva departe .
O altă operă populară este ,,Mănăstirea Argeșului” ce prezintă renumita poveste a meșterului Manole care încearcă să ctitorească o clădire monahală la ordinul lui Negru-Vodă. Încercările acestuia eșuează din pricina faptului că orice progres al său este sfărâmat în timpul nopții. Frustrat de acest lucru, Manole cere lui Dumnezeu un semn, iar acesta îi spune în vis să zidească pe prima soție sau soră care apare dimineața. Nenorocoasa se dovedește a fi Ana, soția lui Manole, care este zidită de vie în pereții mânăstirei. Când aceasta este ridicată, Manole se laudă că poate ridica alte mânăstiri mai mari, motiv pentru care Negru-Vodă îl pepepsește pentru mândria sa oarbă și îi ia scara de pe schelă, Manole și ai săi nouă zidar rămânând blocați pe acoperiș. Aceștia își vor construi fiecare aripi, dar încercările de zbor vor eșua. Tulburat de vocea soției din zid, Manole se aruncă și el, iar în locul unde cade se va ridica o fântână.
Daa... mirifice minți au avut strămoșii noștri de au fost capabili să conceapă așa ceva. Dar sunt altele și mai clișeice, sau chiar și mai nașpa, cele menționate anterior fiind singurele care mi-au plăcut. Restul de scrieri sunt în mare parte balade muntenești, care au cam aceleași teme:ciobanul ucis, fata răpită (ce kink-uri au unii), fratele se căsătorește cu sora (yepp, aveau ceva cu incestul aparent), haiducul încarcerat ce scapă miraculos și îi ucide pe boieri et cetera.
Personal nu prea mi-a plăcut și abia așteptam să o termin pentru a începe altă carte, sper, mai bună. Dacă sunteți pasionați de etnografie și cântece populare care se cântau odată la curțile boierești prin era medievală, atunci acest volum este pentru voi. Mă simt nașpa să critic atât de dur o lucrare ce strânge atât de multe opere valoroase istorice, dar așa cum am menționat anterior, apreciez enorm efortul de a arhiva aceste aspecte ce țin de întreaga noastră identitate, dar în recenzia mea m-am legat de balade strict la nivelul experienței unui cititor de plăcere, nu unui cercetător folcloric :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu