Scrisorile fizice - o artă pierdută?

    Într-o eră complet tehnologizată, a scrie o scrisoare fizică,fără a fi constrâns de vreo cerință birocratică a unei instituții învechite, este considerat ca fiind un lucru inutil sau demodat. Totuși, însăși această digitalizare a comunicării indirecte dintre oameni poate oferi unei scrisori amicale o aură și o semnificație emoțională mult mai profundă. De exemplu, o scrisoare scurtă scrisă de mână pentru o persoană iubită este mult mai apreciată decât un mesaj lung pe WhatsApp. Oamenii, în genere, tind să se atașeze de lucrurile fizice oferite ca dar din partea unor persoane importante din viața lor, în comparație cu orice acțiune digitală, unde faptul în sine nu e palpabil. În acest articol vom analiza cum au ajuns scrisorile fizice un lucru special, când odinioară erau o activitate cotidiană obișnuită, urmând ca în următorul număr să vorbim și despre cum putem realiza o astfel de scrisoare în ziua de azi.

De la scrisoare la WhatsApp

    Cuvintele scrijelite pe o suprafață au existat încă din antichitate, având ca scop facilitarea ținerii evidenței unor lucruri, de obicei în domeniul comerțului. Cea mai veche însemnare omenească este tăblița din Kish (aprox. 3500 î.Hr.), descoperită în Irak, aceasta conținând pictograme pur economice (desene simple ale unor obiecte și cifre). Urcând pe axa timpului câteva sute de ani, scrisul și-a păstrat același scop, însemnările din acea vreme fiind tăblițe asemănătoare celei menționate anterior, strict pentru a ține evidența lucrurilor, sau chitanțe antice (dap, existau și atunci, s-au descoperit mii de tăblițe de lut pe care scria, de exemplu, câte haine au fost trimise cu barca sau câte rații de bere și pâine a primit un muncitor).

    Totuși, în timp, oamenii antici au realizat că scrierea poate fi folosită și pentru a transmite mesaje cuiva, fără ca persoana care transmite informația să fie de față. Atunci au apărut scrisorile, folosite de obicei de cei de rang înalt. Prima scrisoare care a rezistat timpului este scrisoarea lui Nanni către Ea-nasir (1750 î.Hr.). Aceasta este probabil cea mai amuzantă și faimoasă scrisoare antică. Un client pe nume Nanni îi scrie comerciantului Ea-nasir pentru a se plânge că lingourile de cupru cumpărate erau de o calitate extrem de proastă. Nanni își varsă furia în scris:

    „Pentru cine mă iei, de mă tratezi cu atâta dispreț? Am trimis mesageri prin teritorii inamice ca să-ți aducă banii, dar tu m-ai insultat trimițându-i înapoi cu mâna goală!”.

    Tot atunci au apărut și depeșele oficiale între conducătorii antici. Cele mai bine păstrate se găsesc în arhiva de la Amarna (Egipt, secolul al XIV-lea î.Hr.), aceasta conținând peste 300 de tăblițe de lut scrise în babiloniană cuneiformă (limba diplomatică a acelei epoci). Ele reprezintă corespondența dintre faraonii Egiptului (Amenhotep al III-lea și Akhenaton) și regii din Babilon, Asiria, Mitanni și Regatul Hitit. Dar, oare, ce își scriau marii monarhi? Ei bine, am găsit câteva texte traduse:

    „Regelui, zeul meu Soare, zeul meu, zeul meu, un mesaj de la 'Abi-Milki, slujitorul tău. Cad la picioarele regelui, domnul meu, de șapte ori și de șapte ori. Sunt praful de sub sandalele regelui, domnul meu.”

 

    „Iată, eu păzesc cu mare grijă cetatea regelui, pe care mi-a dat-o în stăpânire. Intenția mea este să merg să văd fața regelui, domnul meu, dar nu pot din cauza mâinii lui Zimri-Hadu din Sidon. A auzit despre mine că intru în Egipt și mi-a pornit război. Regele, domnul meu, să-mi dea douăzeci de oameni ca să păzesc cetatea regelui, domnul meu, ca să pot intra în prezența regelui, domnul meu, ca să-i văd fața plăcută. Mi-am îndreptat atenția spre a-l sluji pe rege, domnul meu [...] Prin prezenta, l-am trimis pe mesagerul meu la prezența regelui, domnul meu. Regele, domnul meu, ar trebui să-și trimită mesagerul și tăblița sa la mine, ca să pot intra în prezența regelui, domnul meu. Mi-am îndreptat complet atenția să merg în prezența regelui, pentru a vedea fața regelui, domnului meu.”

   După cum puteți observa, mesajele transmise erau pline de lingușeală (probabil pentru a evita stârnirea furiei unui cap încoronat) și foloseau persoana a III-a. În perioada antică, și chiar în cea medievală, persoana a II-a era inexistentă în scrisorile oficiale, fiind preferată formalitatea persoanei a III-a pentru a arăta respectul față de destinatar. În perioada următoare, după ce s-a trecut la papirus pentru facilitarea transportului de scrisori, au apărut și primele scrieri personale, amicale. Pe teritoriul nostru s-au găsit, de asemenea, diferite scrieri vechi, dar una dintre cele mai importante pentru identitatea noastră națională este scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, scrisă în preajma anului 1521, fiind cel mai vechi text scris în limba română care s-a păstrat până astăzi și care poate fi datat cu exactitate:

    „Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung).

    I pak (şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre. I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus. I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii. I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta. I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă. I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre. I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.

    I bog te veselit. Amin (Şi Dumnezeu să te bucure. Amin).”

    Istoria trecea, iar forma scrisorilor evolua odată cu ea. Pentru a observa schimbarea față de antichitate, vă atașez aici o scrisoare din secolul al XVIII-lea, mai exact o scrisoare din partea lui Napoleon Bonaparte adresată iubitei sale, Josephine:

Napoleon și Josephine

    „N-am petrecut o zi fără să te iubesc; n-am petrecut o noapte fără să te strâng în brațe; n-am băut o ceașcă de ceai fără să blestem gloria și ambiția care mă țin departe de inima ființei mele. În mijlocul activităților mele, fie în fruntea trupelor mele, fie inspectând taberele, adorabila mea Josephine stă singură în inima mea, îmi ocupă mintea și îmi umple gândurile. Dacă mă despart de tine cu viteza Ronului care se revarsă, este doar pentru a te revedea mai repede. Dacă mă trezesc în miez de noapte ca să lucrez, este pentru că acest lucru poate grăbi cu câteva zile sosirea dulcii mele iubiri.

    Totuși, în scrisoarea ta din 23 și din 26 Ventôse, mi te adresezi cu «Vous». «Vous» însuți! Ah! Nenorocită de femeie, cum ai putut scrie această scrisoare? E atât de frig. Și apoi mai sunt acele patru zile între 23 și 26; ce făceai? Pentru că nu-i scriai soțului tău... Ah, dragostea mea, acel «Vous» și acele patru zile mă fac să tânjesc după fosta mea indiferență. Vai de cel responsabil! Fie ca acea persoană, ca pedeapsă și suferință, să experimenteze ceea ce convingerea mea și dovada că sunt prietenul acelei persoane mă fac să experimentez! Iadul nu are chinuri suficient de mari! Nici șerpii Furiilor! «Vous»! «Vous»!

    Ah! Ce va fi peste două săptămâni?... Sufletul meu este greu; inima mi-e în lanțuri și sunt îngrozit de închipuirile mele... Mă iubești mai puțin; dar îți vei reveni. Într-o zi nu mă vei mai iubi; spune-o; atunci voi ști cum să fiu demn de această nenorocire. ...Adio, soție, chin, bucurie, speranță și inimă a ființei mele, pe care o iubesc și o tem și care îmi inspiră emoții blânde ce mă apropie de Natură și impulsuri violente vulcanice precum Etna. Nu-ți cer nici iubire eternă, nici fidelitate, ci pur și simplu... adevăr, onestitate nemărginită. Ziua în care vei spune «Te iubesc mai puțin» va fi fie sfârșitul iubirii mele, fie ultima zi a vieții mele.   

    Dacă inima mea ar fi suficient de josnică pentru a iubi fără a fi iubită la rândul ei, aș sfâșia-o cu dinții. Josephine! Josephine! Amintește-ți ce ți-am spus uneori: Natura m-a făcut puternic și hotărât. Te-a făcut din dantelă și pânză de păianjen. Nu mă mai iubești? Iartă-mă, iubirea vieții mele, inima îmi este sfâșiată de forțe conflictuale. Obsedată de tine, inima mea este plină de temeri care mă fac nefericit... Sunt întristat că nu te mai strig pe nume. Voi aștepta să-mi scrii. Adio! Ah! dacă mă iubești mai puțin, nu m-ai fi putut iubi niciodată. În acest caz, voi fi cu adevărat demn de milă.

Bonaparte

PS: Războiul s-a schimbat complet anul acesta. Mi s-a distribuit carne, pâine și furaje; cavaleria mea înarmată și bagajele vor fi în curând în marș. Soldații mei arată o încredere inexprimabilă în mine; tu singură ești o sursă de supărare pentru mine; tu singură ești bucuria și chinul vieții mele. Trimit o sărutare copiilor tăi, pe care nu-i pomeni. Pe Dumnezeu! Dacă ai face-o, scrisorile tale ar fi mai lungi, iar atunci vizitatorii de la ora zece dimineața nu ar avea plăcerea să te vadă. Femeie!!!”

    Iar restul este istorie. O să ne uităm peste diferite corespondențe private din istorie în alte articole, dar acum să revenim la subiectul nostru: scrisorile în genere. Descoperirea curentului electric și inovațiile din timpul și de după cel de-al Doilea Război Mondial au deschis noi posibilități de comunicare, imposibile până atunci. Primul mesaj complet digital a fost trimis la 29 octombrie 1969. Studentul Charley Kline de la Universitatea UCLA a încercat să trimită cuvântul „LOGIN” către un calculator de la Institutul de Cercetare Stanford. Sistemul s-a blocat după primele două litere, astfel că primul mesaj digital din istoria internetului a fost doar „LO”.

Ray Tomlinson

    După aproximativ o oră, sistemul a fost reparat și cuvântul a fost transmis integral. Această nouă realizare a umanității a facilitat apariția primei poște digitale, e-mailul, doar trei ani mai târziu. În 1971, programatorul american Ray Tomlinson (cel care a inventat acest sistem de mesagerie) și-a trimis singur câteva mesaje de test, menționând ulterior că probabil textul a fost un șir aleatoriu de litere precum „QWERTYIOP”. Apariția e-mailului a permis tuturor oamenilor (nu doar celor de rang înalt, cum era până atunci) să își trimită mesaje între ei, iar pentru prima dată în istorie, indiferent de distanță, răspunsul putea veni în decurs de câteva ore (barierele tehnologice din acea vreme creau fluctuații, uneori putând trece și zile până la primirea unui e-mail).

    Câteva decenii mai târziu, după ce telefonia s-a digitalizat, au apărut și SMS-urile (Short Message Service). Primul din istorie a fost trimis la 3 decembrie 1992. Un inginer britanic de 22 de ani, numit Neil Papworth, a folosit un calculator pentru a trimite mesajul „Merry Christmas” (Crăciun fericit) pe telefonul mobil al unui director din cadrul companiei Vodafone. Această realizare tehnologică a schimbat complet felul în care oamenii comunicau între ei, mai ales în mod indirect. Trecerea anilor și globalizarea internetului au dus la oficializarea căilor digitale pentru a transmite informații, modalitățile tradiționale, precum scrisorile, fiind folosite din ce în ce mai rar, până când s-a renunțat aproape de tot la ele. Astfel, am ajuns în ziua de azi, în 2026, unde poți socializa cu un amic aflat la capătul celălalt al lumii fără timp de așteptare, mesajele putând fi livrate instant.

    Mesajele scrise fizic, după cum v-am menționat anterior, sunt acum considerate ca fiind neagreabile, mai ales în contexte oficiale, unde se preferă trimiterea unui e-mail sau a unui mesaj pe rețelele sociale pentru a facilita transmiterea rapidă a informațiilor. Scrisorile amicale au fost înlocuite treptat cu texte digitale, multe persoane din generațiile noi neștiind cum să redacteze corect, conform normelor tradiționale, o „carte” unui prieten, corespondența fizică devenind chiar o artă în zilele noastre. Oamenii tratează acum scrisorile fizice ca pe un gest de mare prețuire, folosite de obicei în relațiile de iubire, pentru a impresiona și a arăta sentimentele față de persoana iubită. Este digitalizarea scrisorilor un lucru rău, mai ales într-o eră în care se tot propun legi ce privesc monitorizarea tuturor comportamentelor din online, sau este un aspect necesar pentru evoluția umană? Vă las pe voi să decideți, totuși sper ca, indiferent de cum vor evolua căile de comunicare interumane, să nu ne pierdem niciodată ce e mai important: sentimentele.

P.S.: După cum v-am promis în introducere, unul dintre articolele următoare va fi despre arta de a realiza o scrisoare fizică.