„Am muncit încă de copil, nu ca tine” – replică pe care am auzit-o cu toții, măcar o dată în viață, de la o persoană mai în vârstă decât noi și care nu ne-a lăsat decât un gust amar și o stare de frustrare. Aceste sentimente nu provin din lipsă de respect față de cei vârstnici, ci din ipocrizia din spatele acestor afirmații. Generațiile din urmă (boomerii, Gen X sau chiar și milenialii – mai ales la noi, unde majoritatea s-au format în comunism) tind să uite că, pe vremea lor, deși lipseau facilitățile moderne, exista o siguranță a traseului de viață. În acest articol voi vorbi mai în detaliu despre aspectele pe care mulți dintre cei aflați în etate refuză să le observe.
Un prim aspect esențial se referă la locuințe (housing). Ne este adesea reproșat faptul că „nu ne așezăm la casa noastră” sau că „locuim încă cu părinții”, dar acești acuzatori ridați ignoră complet realitatea pieței imobiliare de astăzi. În tinerețea lor, locuința reprezenta o grijă secundară pentru un tânăr. Chiria era infimă, la fel și prețul unei case gata construite, existând numeroase situații în care oamenii primeau apartamente de la stat sau chiar case naționalizate (aici intrând categoria celor privilegiați de vechiul regim). Astăzi, să deții acel „locșor al tău” a devenit un vis greu, aproape imposibil de împlinit. Chiriile pentru o garsonieră, oricât de strâmtă, trec adesea de 60%-70% din salariul lunar al unui tânăr la început de drum. Restul de 30%-40% trebuie împărțit pe taxe, facturi și cheltuieli de supraviețuire (hrană, haine, igienă, sănătate), existând destule cazuri în care aceste cheltuieli depășesc venitul real. De asemenea, și construcția unei case s-a scumpit semnificativ. Un prim factor este prețul materialelor de construcție, deși trăim într-o eră automatizată, prețurile au explodat, cifrele ajungând la zeci de mii de euro strict pentru materiale, fără a mai calcula manopera și avizele. Un al doilea factor sunt înșiși proprietarii în etate, care au cumpărat locuințe pe sume derizorii acum 30-40 de ani, iar astăzi, fără să fi adus vreo valoare adăugată proprietății, o vând sau o dau în chirie la prețuri exorbitante, motivând că „și-au rupt spatele și au băgat mulți bani în ea”.
Un alt aspect notabil este piața muncii. Acum 30, 50 sau 100 de ani, un tânăr cu un minim de competențe și educație (să luăm nivelul de clasa a VIII-a) își putea găsi imediat un loc de muncă. Da, nu era o muncă ușoară, ci una fizică și extenuantă, dar generatoare de venit suficient pentru a susține o familie, lucru ușurat și mai mult în perioada comunistă, când statul garanta și obliga deținerea unui job. În ziua de azi, un tânăr proaspăt absolvent de liceu sau facultate trebuie să se pregătească pentru o căutare lungă și anevoioasă doar pentru a obține un loc de muncă prost plătit și fără perspective de evoluție. Întrucât majoritatea dețin cel puțin o diplomă de licență, angajatorii au devenit drastici, impunând cerințe absurde pentru un debutant. Ne sunt ceruți ani de experiență, situație în care un tânăr se găsește exact ca Ilie Moromete în fața fonciirei: „N-am!”, sau aptitudini complexe pe care angajatorul refuză să le plătească în plus. Sistemul e blocat și de faptul că multe posturi sunt ocupate de persoane din vechile generații doar pentru că „sunt mai experimentate”, la care se adaugă nepotismul celor angajați pe pile.
Nu în ultimul rând, traiul de zi cu zi a devenit mult mai scump și presărat cu incertitudini. Inflația galopantă a dus la scumpiri în masă ale produselor de bază, afectând cel mai dur clasele sociale de la baza piramidei. Acolo, tinerii sunt adesea forțați de împrejurări să aibă 2-3 joburi doar pentru a trăi de pe o zi pe alta. Peste toate acestea se suprapune o presiune socială sufocantă. Generațiile vechi îi judecă aspru pe descendenți pentru că nu au casă, mașină sau familie la 20 și ceva de ani, etichetându-i scurt drept „leneși”. Critica celor în etate la adresa noii generații este complet nefondată. Această falie dintre generații a existat mereu, dar prăpastia s-a adâncit masiv în ultimii 20-30 de ani. Condițiile grele de trai îi pun pe cei tineri în dificultate, spre repulsia vârstnicilor care, deși trăiesc în aceeași societate, refuză să se pună în locul noilor generații. Ei refuză să accepte că majoritatea acestor crize au fost generate tocmai de congeneraționalii lor, ascunzând totul sub preșul „lenei”.
Probabil situația se va înrăutăți pe termen scurt, dar lucrurile se vor stabiliza odată ce vechile generații, lipsite de empatie (nu vă atacați, căci am văzut ce vă poate pielea în secțiunile de comentarii de pe Facebook) vor fi apuse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu