Azi-dimineață am terminat, după câteva zile în care am citit pe bucăți, cartea Despre dezastre. Deși pare un singur text compact, scrierea este formată din două mari teze ale lui Freud, mai exact „Considerații actuale asupra războiului și morții” (1915) și „De ce război?” (1933) - o scrisoare adresată fizicianului Albert Einstein. De-a lungul celor aproximativ 96 de pagini de text propriu-zis (excluzând cuvântul-înainte și postfața), Sigmund Freud, considerat părintele psihoanalizei, încearcă să expună posibilele teorii legate de originea comportamentelor generatoare de conflicte majore (sau, în general, războaie). O să-mi spun părerea despre fiecare în parte:
I. Considerații actuale asupra războiului și morții
Cartea începe oficial cu această teză alcătuită din două părți: Dezamăgirea războiului și Relația noastră cu moartea. Aici, psihanalistul își prezintă conceptele despre comportamentul violent al oamenilor în diferite contexte sociale. Freud susține că toate acțiunile noastre sunt coordonate de niște mișcări pulsiunale (impulsuri biologice) pe care le purtăm cu toții. Acestea se împart în pulsiuni erotice (acțiunile de afecțiune: îmbrățișări, ajutorul oferit cuiva etc.) și pulsiuni distructive (acțiunile violente: război, jigniri etc.), ambele categorii manifestându-se concomitent. Diferența o face nivelul de educație și morală al fiecăruia, sintetizate de Freud prin termenul de „cultură”. Astfel, un individ mai cultivat este predispus să-și țină în frâu pornirile violente, spre deosebire de unul mai puțin educat, care preferă o abordare brutală. Autorul arată că pulsiunile distructive au fost aplanate treptat, ilustrând cum oamenii preistorici, deși lipsiți de cultură, au înțeles conceptul de moarte, au trăit doliul specific uman și au realizat că orice acțiune violentă atrage consecințe nefaste.
II. De ce război?
Textul este, de fapt, o scrisoare adresată lui Einstein în care Freud expune factorii ce generează conflictele majore. Omul a fost mereu preocupat de propria-i siguranță, punând bunăstarea personală mai presus de morală. Tocmai de aceea, orice element care îi perturbă acest echilibru este întâmpinat cu un comportament irațional și, deseori, violent. La unii indivizi există și dorința aprigă de afirmare în grup, aceștia căutând orice mijloc pentru „a se ridica peste ceilalți”. În general, acest interes presupune să acumulezi mai multă avuție materială decât aproapele tău. Un exemplu relevant este din nou cel preistoric (are Freud ceva cu oamenii cavernelor, văd), unde indivizii căutau să aibă cele mai bune unelte și cele mai multe provizii, lucru ce le aducea o oarecare influență în grupul în care trăiau. Din pricina acestui impuls transmis generațional apar conflicte între națiuni, culturi, religii sau rase. Freud susține că singura cale de a controla acest impuls este educația; tocmai de aceea alătură termenii „intelectual” și „pacifist”. Individul cu o inteligență ridicată este capabil să înțeleagă consecințele nefaste ale violenței și să vadă dincolo de cooperările strategico-militare din timpul războaielor, el își dă seama că alianțele conjuncturale sunt fragile, iar după finalizarea conflictului se destramă la fel de repede cum s-au format.
A fost o operă puțin mai dificil de parcurs, fiindcă domnul F preferă să folosească un limbaj științific, plin de termeni psihologici, dar și încărcat de fraze lungi și formulări greoaie, îngreunând experiența de lectură a unui cititor obișnuit (îmi aduce aminte de Dostoievski :)). Totuși, am reușit să descifrez ideile din spatele enunțurilor și am descoperit teorii plauzibile, pe care am să le preiau și eu (neironic am să le folosesc în discuții, întrucât sunt foarte bine structurate). Recomand lectura tuturor celor interesați de modul în care mintea noastră, deși considerată „rațională” și net superioară lumii animale, rămâne capabilă de instincte violente îndreptate împotriva propriilor semeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu