La pas pe Bulevardul Castanelor - Târgoviște

 

    După cum ar trebui să știți până acum, eu sunt pasionat de tot ce ține de trecut, fie că vorbim de literatură, pictură, muzică, modă sau chiar arhitectură. Majoritatea acestor interese am reușit să mi le împlinesc folosind internetul sau dând comenzi online. Totuși, când vine vorba de clădiri, lucrurile devin considerabil mai complicate. Nu poți cumpăra, pe bani puțini, o casă cu o întreagă istorie în spate, așa că singura variantă rămasă este clasicul „privit de la distanță”.

    O perioadă, chestia asta a mers la mine în Comișani. Încă mai existau (sau au existat până acum câțiva ani, căci a dat modernismul și minimalismul în toată lumea) case bătrânești a căror arhitectură, plină de detalii simple sau mai complexe, m-a fascinat și m-a făcut să le admir. Dar, odată cu trecerea timpului, lucrul ăsta nu mi-a mai adus aceeași satisfacție. Majoritatea caselor vechi au fost distruse pentru a se ridica pe vechea lor fundație ditai căsoaiele cu două etaje, complet lipsite de orice detaliu și șlefuite la o precizie rece. În plus, singurele rămase sunt construite după tipare relativ asemănătoare, așa că, după un timp, simpla lor admirare devenise de-a dreptul obositoare.

    Iar când credeam că această monotonie va rămâne eternă, a apărut o nouă speranță în viața mea: Târgoviște. Ilustrul oraș mare din apropierea mea, plin la prima vedere de clădiri comuniste gri, depresive, și de construcții post-decembriste fără pic de gust. Dap, fix Târgoviște.

    Fiind un introvertit masiv, mai ales până prin clasa a XI-a, singura mea interacțiune cu Târgoviștea se rezuma la drumul spre liceu și stația minion/spirt, adică un procent de cam 1-2% din toată dimensiunea orașului. La începutul clasei a XI-a nici nu știam să mă orientez cum trebuie prin oraș, spre rușinea mea. Ulterior, am început și eu să ies mai mult și am aflat, spre marea mea bucurie, că există ca o oază, o mică rază de lumină apărută din neant într-un oraș altfel monoton: Bulevardul Castanelor.

    Numit și Bulevardul Gării sau, oficial, Carol I, pe această stradă ce se întinde până la Mitropolie se află cele mai mari comori arhitecturale ale Târgoviștei. Pe lângă punctele culturale cunoscute de toată lumea (cum ar fi Teatrul „Tony Bulandra” sau Casa Romanței), bulevardul adăpostește, sub umbra maiestuoasă a unor castani bătrâni, adevărate bijuterii uitate. Vorbesc despre case vechi de peste 70–80 de ani, ridicate în stil neoromânesc sau cu influențe estectice interbelice, clădiri care refuză încă să se supună normelor actuale de izolare cu polistiren și termopane albe. Porți înalte din fier forjat pe care patina timpului le-a îmbrăcat în rugină, verande din lemn sculptat, geamuri înalte cu ancadramente lucrate manual și reliefuri din tencuială pe sub streșini, detalii la care meșterii de odinioară munceau luni întregi și pe care astăzi nu le mai proiectează nimeni.

    Fotografiile pe care le-am adunat nu sunt făcute într-o singură zi. Am strâns cadrele astea treptat, la momente diferite, prinzând casele și bulevardul în lumini schimbătoare, în funcție de anotimp sau de ora la care treceam pe acolo. De fiecare dată când parcurgeam drumul ăsta, făceam fix ce nu face aproape nimeni când are drum prin zonă: încetineam pasul și priveam în sus. E ceva extrem de liniștitor în modul în care lumina se schimbă de la o zi la alta peste zidurile vechi. Trecătorii grăbiți merg pe lângă ele fără să arunce o privire, obișnuiți cu peisajul sau probabil absorbiți de ecrane. Însă dacă te oprești câteva secunde în fața unei vile vechi, începi să observi lucruri care scapă la o primă vedere. O fereastră ovală ascunsă sub un vrej de iederă, o plăcuță veche de stradă uitată pe un colț de zid sau o curte interioară unde timpul pare că s-a oprit prin anii '40. Bulevardul Castanelor e, într-un fel, un reminder că orașul ăsta nu e doar o adunătură de beton și mașini parcate pe trotuar. Are un strat de memorie care rezistă discret, undeva între rădăcinile bătrâne ale copacilor și cărămida caselor de altădată.

    Nu știu cât timp vor mai rezista unele dintre aceste clădiri în forma lor originală, destule au tencuiala căzută și poartă semnele clare ale degradării, în timp ce altele riscă oricând să fie „renovate” brutal. Tocmai de aceea, seria asta de fotografii adunate în timp nu reprezintă doar niște cadre drăguțe de pus pe blog, ci o încercare de a salva vizual o Târgoviște tăcută, elegantă și plină de caracter, care încă mai respiră sub umbra castanilor.

⬇⬇⬇⬇