REZUMAT:
Povestea debutează în vremuri îndepărtate, când doi frați provenind din lumi diferite, un Crai și un împărat, erau legați de soarta destinului lor. Împăratul, numit Împăratul Verde, avea doar două fiice și nu avea un moștenitor pentru tronul său. Pentru a-și asigura viitorul împărăției, Împăratul Verde a hotărât să îi invite pe cei trei fii ai fratelui său, Craiul, și să aleagă unul dintre ei ca urmaș.
Craiul le-a împărtășit veștile fiilor săi și, după ce i-a pus la încercare pentru a evalua calitățile lor de viitori împărați, cei mai mari doi fii s-au retras, temători, și s-au întors acasă. Chiar dacă Craiul i-a testat purtând o blană de urs și apărând în calea lor, cei doi mai mari nu au reușit să treacă proba, dezvăluindu-și incapacitatea de a conduce regatul.
Fiul cel mai mic, ghidat de o bătrână cerșetoare înțeleaptă, a cerut sfaturile acesteia pentru a evita rușinea care i-a marcat pe frații săi. S-a dus la tatăl său și a cerut să i se dea calul, hainele și armele sale din tinerețe. Cu reticență, Craiul a acceptat, iar fiul cel mic s-a pregătit pentru călătorie.
După ce primește binecuvântarea tatălui său, tânărul pregătește armele, căpăstrul și o tavă cu jăratic, pe care o duce la herghelie. Acolo, cel mai bătrân și slab cal vine să se hrănească. În ciuda încercărilor de a-l alunga, calul fermecat nu se lasă intimidat, confirmându-și puterea magică. Fiul cel mic trece și proba cu blana de urs a tatălui său, iar craiul îl binecuvântează să pornească la drum, avertizându-l să se ferească de Omul Roș și de Omul Spân.
Tânărul începe călătoria, iar în pădure, se întâlnește de trei ori cu Omul Spân, care se prezintă sub forme diferite. Acesta îl convinge pe tânăr să călătorească împreună, și astfel, își schimbă identitatea cu fiul craiului, devenind el Harap Alb, iar prințul un servitor al să.
Ajungând la Împăratul Verde cu identități schimbate, împăratul îl primește cu bucurie pe Omul Spân, în timp ce Harap Alb este trimis să aibă grijă de cai. Omul Spân se laudă cu capacitatea slugii sale și îl trimite pe Harap Alb în două misiuni periculoase: să aducă o salată rară din Grădina Ursului și o piatră prețioasă de pe fruntea cerbului.
Cu ajutorul sfaturilor primite de la bătrâna înțeleaptă, care se dovedește a fi Sfânta Duminică, Harap Alb aduce comorile prețioase la Împăratul Verde. Ulterior, este supus unei alte încercări de Omul Spân, care îl trimite să aducă fata Omului Roș, o vrăjitoare puternică. Pe drum, Harap Alb întâlnește cinci creaturi ciudate care îl ajută și îl însoțesc, primind aripi magice de la furnici și de la regina albinelor.
Harap Alb a ajuns în cele din urmă la Împărăția Omului Roșu, unde a fost supus unor noi probe dificile, pe care le-a trecut cu succes. Acolo, el s-a îndrăgostit de fata Omului Roșu. În final, Harap Alb s-a întors la Împăratul Verde împreună cu fata, dezvăluindu-și adevărata identitate. Omul Spân, trădat de Harap Alb, a fost învins și ucis de calul tânărului.
Harap Alb a fost ucis la rândul său, dar a fost readus la viață de către fata Omului Roșu, folosind apa moartă și apa vie. Harap Alb și fata Omului Roșu s-au căsătorit și au împărățit Împărăția Verde.
ESEURI
TEMĂ ȘI VIZIUNE
1. Introducere
„Povestea lui Harap-Alb" de lon
Creangă, unul dintre cei mai mari povestitori români, fiind unul dintre cei 4
clasici ai literaturii române, este un basm cult, publicat în revista
„Convorbiri literare", în anul 1877.
G. Călinescu afirmă despre mesajul operei: „Povestea lui Harap-Alb e un
chip de a dovedi că omul de soi bun se vådește sub orice strai și la orice
vârstă“.
Autorul pornește de la modelul basmului folcloric,
caracterizat de stereotipie, și reactualizează teme de circulație universală,
dar le organizează conform propriei viziuni (fuziunea dintre realism și
fabulos), într-un text narativ complex, diferit de cel al basmelor populare,
prin supralicitarea
procedeului triplicării. Basmul
cult este o specie narativă pluriepisodică ce implică fabulosul, cu
numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, ce întruchipează
binele și răul în diversele lor ipostaze. Acțiunea basmului înfățișează
parcurgerea drumului maturizării de către erou. Conflictul dintre bine şi rău
se încheie prin victoria forțelor binelui, dar aici, unele trăsături ale
basmului sunt abordate în manieră realistă de autor.
Textul se încadrează în curentul literar realism
deoarece conține trăsături specifice precum: obiectivitatea perspectivei
narative, tema, titlul, indicii spațio-temporali, utilizarea tehnicii
detaliului semnificativ, crearea unor tipologii umane (de exemplu: Harap-Alb
reprezintă naivul, omul lipsit de experiență, Spânul -parvenitul, Sf.Duminică -omul
înțelept) și umanizarea fantasticului.
2. Reperul I
O primă trăsătură a realismului prezentă
în text este folosirea tehnicii
detaliului pentru prezentarea caracterelor personajelor. Harap-Alb se
dovedește a fi ușor de manipulat. („Fiul Craiului, boboc în felul său la trebi
de aieste, se potrivește Spânului și se bagă în fântână, fără să îl trăsnească
prin minte ce i se poate întâmpla”), Împăratul Roș este aspru, cârcotaș, iar
Craiul are orgoliu familial.
O a doua trăsătură a realismului reiese din faptul că fantasticul lui Ion Creangă este umanizat și localizat parcă în atmosfera satului natal al scriitorului, Humulești. Ilustrativă în acest sens este relația dintre Harap-Alb și Spân. Harap-Alb este inițiatul care parcurge un drum al maturizării cu scopul de a deveni un bun conducător, dând dovadă de trăsături înaltele de caracter (bunătate: „Fii încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta cea bună te ajută”). Spânul dă dovadă de trăsături negative de caracter, fiind omul lingușitor, mincinos, care-și maschează cu greu intențiile. Chiar cei cinci ,,monștri simpatici” sunt țărani cu calități deosebite, dar nu surprinzătoare în varietatea lumii satului.
3. Reperul 2
Tema basmului „Povestea lui Harap – Alb” este conflictul dintre
bine și rău, în care binele învinge întotdeauna, însă textul abordează și alte
teme secundare precum destinul sau maturizarea, ceea ce ii confera caracter de
bildungsroman, dar si tema familiei, a călătoriei. Titlul anticipează tema basmului, ,,povestea” fiind călătoria de
maturizare a mezinului craiului. Numele personajului îi reflectă condiția
duală: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb).
Un episod ilustrativ pentru tema
basmului este cel al coborârii fiului de crai în fântână.
Secvența reprezintă începutul confruntării între bine și rău. În pădurea
labirint-” un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”,
fiul de crai, ”boboc în felul său la trebi de aieste” se lasă convins de Spân.
Protejat până acum în casa tatălui său, este credul. Prins în capcană, el
trebuie să jure pe ascuțișul sabiei că va sluji Spânului pentru a-și salva
viața. Schimbarea numelui înseamnă sfârșitul unei etape a vieții eroului și
începutul alteia. Intrarea în fântână reprezintă în plan simbolic moartea în
raport cu vechea identitate.
O altă secvență reprezentativă este
deghizarea
Sfintei Duminici într-o bătrână cerşetoare, care îi încearcă sufletul
bun (,,luminate crăișor”) cerându-i un bănuț. Inițial, Harap-Alb o respinge,
fiind căzut pe gânduri și neştiind cum o să acționeze mai departe, însă vorbele
pe care Sfânta Duminică i le va spune îi vor schimba gândirea și îl vor face să
dăruiască acesteia un bănuț, bănuț pentru care bătrâna va face posibilul să îl
ajute pe acesta în călătoria care urmează. Această scenă reflectă bunăvoința și
milostenia mezinului.
4. Reperul 3
Un element de structură relevant
pentru specificul basmului este conflictul
-lupta
dintre bine și rău- care se încheie în basm prin victoria forțelor
binelui. Eroul se confruntă cu doi antagonişti, după avertismentul tatălui: „să
te fereşti de omul roş, iar mai ales de cel spân, cât îi putea". Mai întâi
spânul, om conflictual, viclean, îi răpeşte identitatea flăcăului, iar motivele
narative (supunerea prin vicleşug și demascarea răufăcătorului) delimitează
începutul și sfârșitul inițierii feciorului de crai. El îl supune la trei
încercări, iar la curtea Împăratului Roş, eroul va avea de trecut mai multe
serii de probe. Față de basmul popular, procedeul compozițional al triplicării
este amplificat.
Un alt element de structură
relevant îl reprezintă instanțele
comunicării narative. Naratorul este omniscient, dar se
abate de la obiectivitate prin comentarii, impresia de ” joc” actoricesc în
fața unui public format din cititori. Personajele sunt caracterizate atât
direct, cât și indirect. Harap-Alb este zugrăvit complex, de catre narator, de
exemplu prin sintagma ,,fiul
craiului”, întrucât nu are o identitate definită,
urmând ca prin parcurgerea drumului initiatic să-și facă un nume, cât și în mod
indirect, prin limbaj, fapte, comportament, relația cu alte personaje: pentru
cei cinci monștri, ”era tovarăș, era părtaș la toate,(…) prietenos cu fiecare”.
5. Concluzie
„Povestea lui Harap-Alb” rămâne un
basm memorabil, care, deși pornește de la tiparul popular, îl depășește prin
crearea unor personaje complexe, care folosesc un limbaj savuros în scene de un
comic inconfundabil, devenind, astfel, una dintre operele majore ale
literaturii românești.
PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A PERSONAJULUI
1. CONTEXT
„Povestea lui Harap-Alb" de
Ion Creangă este un basm cult, publicat în revista „Convorbiri literare“, în
anul 1877. G. Călinescu a afirmat, cu privire la această operă, că „Povestea
lui Harap-Alb e un chip de a dovedi că omul de soi se vădește sub orice strai
şi la orice vârstă".
Harap-Alb este protagonistul
basmului, întruchipare a binelui,
dar este un erou atipic de basm,
deoarece este lipsit de însușiri supranaturale; el este construit realist, ca o ființă complexă, care
învață din greşeli și progresează. Iese din stereotipia superiorității
mezinului şi este personaj
„rotund".
2. STATUT
Statutul social al eroului se modifică pe parcursul acțiunii.
Inițial, acesta este un fiu de crai, însă în momentul coborârii în fântână, el
se modifică fundamental, devenind sluga antagonistului, sub numele de
Harap-Alb, fapt subliniat de fraza: „Și de azi înainte eu o să fiu nepotul
împăratului… iară tu sluga mea”. Deznodământul basmului prezintă încă o
modificare de statut, când eroul moare, iar prin renaștere își recapătă
statutul de fiu de crai și avansează pe
plan social, devenind succesor al Împăratului Verde.
Statutul psihologic este strâns legat de cel social, acesta variind
pe baza experienței dobândite. Inițial, eroul manifestă o atitudine egoistă,
impulsivă și superficială, lucru reliefat din întâlnirea cu Sf. Duminică și din
încercarea de a găsi calul din tinerețea tatălui său. În urma transformării lui
în slugă, acesta evoluează psihologic, devenind perseverent și sociabil, lucru
care îl ajută în demersurile și încercările sale și reușește să își facă
prieteni loiali.
Statutul moral al eroului evoluează, de asemenea, pe parcursul
desfășurării acțiunii. Acesta este reliefat prin intermediul trăsăturilor
morale ale individului. Inițial, acesta are atât calități, cât și defecte,
precum impulsivitatea sau naivitatea. Neascultarea sfatului părintesc este, de
asemenea, un semn al lipsei de experiență și duce la căderea lui pe plan
social, prin acordarea de încredere spânului. Acest gest denotă și
incapacitatea personajului de a distinge minciuna de adevăr sau esența de
aparență, , necesară pentru obținerea înțelepciunii. Calitățile eroului sunt
evidențiate prin atitudinea lui față de personaje, din care se remarcă
bunătatea sufletească, altruismul, curajul, demnitatea și încrederea în sine.
3. SECVENTE
Eroul este văzut în evoluție, de la
naivitate la înțelepciune, pe când celelalte personaje au o trăsătură dominantă
(bunătate sau viclenie). Potrivit concepției scriitorului, calitățile necesare
unui împărat ,mare şi tare" sunt înțelepciunea, bunătatea și cinstea,
calități dovedite de ,omul de soi bun" parcursul unor probe dificile, ca
și prin experiența condiției umilitoare de rob la dispoziția unui stăpân
nedrept.
-Aceleași 2 episoade + R3 la fel
RELAȚIA DINTRE PERSONAJE
Spânul este un personaj plat, din punct de vedere social, al cărui statut nu se modifică deloc pe parcursul
operei, însă acesta are funcție de mentor spiritual în dezvoltarea eroului. Din
punct de vedere psihologic,
se remarcă faptul că face parte din altă tipologie umană: cea a omului viclean
și experimentat. El este un bun manipulator al psihologiei umane și este
deținător al artei disimulării, atrăgându-l pe Harap-Alb de partea sa.
Antagonistul este un personaj realist, subliniind concepția
populară despre omul rău care este însemnat. Acest fapt poate motiva psihologic
ticăloșia acestuia în a-l supune prin vicleșuguri pe eroul imatur. În cele din
urmă, este orbit de statutul inedit de a dirija un destin. Din punct de vedere moral, Spânul este viclean, plin
de răutate și lipsit de scrupule, lipsa sa de moralitate fiind constantă pe tot
parcursul desfășurării acțiunii. Inițial, este lingușitor și servil, însă, în
urma transformării fiului de crai în Harap-Alb, își manifestă adevăratul
caracter autoritar și poruncitor.
Acesta este un ,,rău necesar”,
jucând rolul de pedagog în scenariul inițierii mezinului, și simbolizează
experiențele nefaste din viața omului, care pot apărea neașteptat, sub forme pe
care nu le conștientizăm inițial, și care ne alterează destinul, dar sunt
vitale pentru maturizarea fiecăruia.
Relația dintre antagonist și
protagonist este clar conturată în secvența
coborârii în fântână. După ce fiul de crai nu respectă sfatul părintesc și
îl ia pe Spân ca slugă, acesta golește plosca de apă a tânărului,
constrângându-l să coboare în fântână. Viclenia personajului determină o
schimbare a destinului, eroul devenind Harap-Alb, inversând statutul cu
răufăcătorul.
De asemenea, finalul basmului reprezintă încă un moment semnificativ pentru
evoluția relației dintre cei doi. Spânul conștientizează nivelul de maturitate
al eroului, dobândit în urma probelor, și, din momentul trimiterii în căutarea
fetei Împăratului Roș, antagonistul hotărăște să-l ucidă: „Paloșul ista are
să-ți știe de știre!”. Amenințarea este confirmată prin tăierea capului
mezinului, însă acest fapt îl eliberează și de jurământ. Moartea sa este urmată
de învierea lui de către fata Împăratului Roș; această renaștere fiind simbolul
încheierii procesului de inițiere. Antagonistul este ucis de calul eroului,
dovadă că, specific basmelor, răul este întotdeauna pedepsit.
Așadar, relația dintre antagonist și
protagonist se construiește pe baza unor serii de opoziții între bine și rău,
cinstit și necinstit, respectiv nobil și slugă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu