luni, august 03, 2026

Ioan Slavici - Moara cu noroc (1881)

 


REZUMAT

    Nuvela începe cu discuția dintre bătrână și ginerele ei, Ghiță, personaje care își duc viața între câmpia Aradului şi munţii Bihorului. „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit” spune bătrâna, în timp ce pe Ghiță îl definește dorinţa de schimbare si spiritul de aventură. Bătrâna nu-şi impune autoritatea, ci emite un avertisment, așa că Ghiţă are libertate de alegere şi, deci toată răspunderea, așa că hotărăşte fără ezitare să-şi urmeze dorinţa. De la Sfântul Gheorghe, acesta arendează Moara cu noroc, o cârciumă situată într-un loc pustiu, dar care le pare noilor locatari un loc frumos şi binecuvântat in care se pot câștiga bani multi. Hanul este aşezat într-o vale dezolantă, în care se intră şi din care se iese foarte greu, poartă spre locurile rele, pline de capcane. Spaţiul fizic este întregit de cel uman, dominat de lumea porcarilor ce-şi mână turmele prin pădurile de stejar din jur.

    La început lucrurile merg bine: în fiecare sâmbătă oamenii îşi numără banii, iar duminica bătrâna merge la biserică. Momentul care tulbură viaţa tinerei familii este apariţia înfricoșătorului Lică Sămădăul. El soseşte la han într-o luni dimineaţa si, după ce le priveşte pe tânăra Ana şi pe mama ei, doreşte să afle cine este cârciumarul. După ce se prezintă, autoritar, Lică îi cere lui Ghiţă să ţină evidenţa celor care se opresc la Moară.

    A doua zi Ghiţă se duce la Arad, îşi cumpără două pistoale şi o slugă, pe Marţi, iar de la Fundureni doi „căţei flocoşi”. Ghiţă îşi dă seama că „la Moara cu noroc nu putea să steie nimeni fără voia lui Lică”, când la cârciumă poposesc câţiva oameni de-ai Sămădăului care îi cer lui Ghiţă să-i servească în schimbul a 5 grăsuni din turmă.

     Pentru prima dată în viaţa lui, barbatul se gândeşte ce bine ar fi fost dacă n-ar fi avut nevastă şi copii, pentru ca să poată zice: „Prea puţin îmi pasă!”.

    Deși Ana îl tot roagă pe soțul ei să plece din acel loc, Ghiță decide să mai stea. Următorul pas în relația dintre Ghiță și Lică se prefigurează atunci când Lică îi arată cârciumarului semnele turmelor sale şi îi cere să il reţină pe fiecare om care conduce o turmă. Sămădăul îi cere toate cheile casei, se duce la sertarul cu bani şi ia de acolo un teanc, fără să-i numere, spunându-i că sunt cu împrumut şi că o să-i înapoieze. Ghiţă îşi doreşte ca Lică să-l privească la fel ca pe un partener şi nu ca pe o slugă.

    În tot acest timp, Ana se simte tot mai părăsită. De când se împrietenise cu Lică, Ghiţă devenise un străin. Atmosfera devine gravă în momentul în care Lică vine la moara însoţit de cei trei prieteni ai săi Buză Ruptă, Săilă Boarul și Răuţ și, luat de val, o invita la dans pe Ana. „Joacă muiere, parcă are să-ţi ea ceva din frumuseţe”, îi spune soțul său, iar ea se supune.

    Seara, Săilă Boarul şi Buză Ruptă pleacă spre Ineu, Răuţ spre pădurea de la Fundureni, iar Lică hotărăşte să poposească la cârciumă deoarece doreşte să discute cu arendaşul evreu. In timpul noptii, Ghiţă aude lătratul câinilor şi vede pe geam un bărbat şi o femeie pe care nu-i cunoşte.

    In plan pararel, cârciumarul se împrieteneşte cu jandarmii, în special cu Pintea, care vin tot mai des pe la cârciumă. Jandarmul îl anunță pe Ghiţă că în acea noapte doi oameni îl jefuiseră si batusera pe arendas. In acest context, Ghiţă e dispus sa mearga la Ineu ca să depună mărturie in sprijinul lui Lica, susţinând că a dormit la cârciumă si nu are cum sa fie implicat in jaf. In timp ce carciumarul e plecat, la moara soseste o vaduva ca de 28 de ani îmbrăcată în negru şi „de mână cu un copil ca de 5 ani, slab şi bolnăvicios”. Femeia porunceste să se înhame caii, în ciuda insistenţelor Anei, jandarmilor şi ale vizitiului de a rămâne acolo peste noapte.

    În drumul spre Ineu, Ghiţă se gândeşte la toate legăturile sale cu Lică şi se simte vinovat „ca om însoţit cu un făcător de rele”. Dacă Lică este condamnat, Ghiţă poate fi acuzat de complicitate. Dacă Lică scapă, urmează răzbunarea.

    După ce Marţi şi Ghiţă sunt interogaţi, iar Pintea o aduce pe slujnica Uţa, aceştia pornesc spre cârciumă. Pe drumul de întoarcere descoperă „trupul unui copil mort de o lovitură, pe care o primise, precum se vede, cu patul puştii în ceafă…” Spre miezul nopţii, Pintea găseşte și trupul femeii în negru, iar lângă ea se afla biciul lui Lică. Șirul victimelor continuă cu Hantl, unul dintre jandarmii lui Pintea, înjunghiat cu un cuţit care părea a fi al lui Săilă. La Buză Ruptă acasă se găseşte, în acest timp, o parte din argintăria furată de la arendaş, așa că Pintea se duce la comisar, în timp ce alţi jandarmi aduc vestea că Lică este în Ineu pentru că venise să întâlnească o doamnă de la Arad căreia avea să-i dea preţul unei turme vândute la târgul de la Zărand.

    În faţa comisarului, Lică recunoaşte că văzuse cuţitul la Săilă şi că biciul este al lui, presupunând că îl uitase la Moara cu noroc. Lică neagă tot ce declaraseră ceilalţi oameni la anchetă, spunând că poate fi adevărat, dar el nu-şi aminteşte nimic, că argintăria arendaşului fusese pusă de altcineva, în mod intenţionat, în casa lui Buza Ruptă, iar despre biciul şi cuţitul găsite la locul omorului dădu din umeri. Spre surprinderea tuturor, Pintea repetă afirmaţiile lui Lică. În final, Lică „se află nevinovat; Ghiţă ale cărui purtări dăduseră loc la bănuieli, scapă în lipsă de destule dovezi, iar Buză Ruptă şi Săilă Boarul fură osândiţi pe viaţă”.

    În zilele următoare, Lică îi aduce lui Ghiţă bani furaţi şi-i mărturiseşte că femeia a murit deoarece n-a vrut să vândă un lanţ care-i era foarte drag.

    La rândul ei, Ana descoperă că bancnotele pe care le număra sâmbăta le văzuse la doamna în doliu, așa că i le arată lui Ghiţă care se duce cu ele la Pintea. Acolo el se înţelege cu jandarmul să-i ducă toţi banii primiţi de la  Lică  pentru a-i schimba cu alţii, iar cei însemnaţi să rămână dovadă.

    In timpul acesta, bătrâna pleacă împreună cu copiii să petreacă sărbătorile de Paşti la Ineu, iar Ana rămâne la cârciumă alături de Lică. Deși supărat la început că nu a putut scăpa de ea, Lică se simte bine când vin lăutarii şi o ia la joc. La sfârşitul dansului, Lică o ţine pe Ana pe genunchi şi o sărută, iar Ghiţă îşi lasă soţia în braţele Sămădăului şi se duce după Pintea. In aceasta situație, Ana îi cere lui Lică să o ia cu el, văzând în Lică adevăratul bărbat, nu „ o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”, cum e Ghiţă, însă Lică nu vrea sa aibă de-a face cu ea și pleacă pe cal, înfruntând o furtună de care abia se adăpostește într-o biserică.

    Finalul nuvelei il surprinde pe Ghiţă întors acasă unde o găseşte pe Ana și o înjunghie cu un cuţit. La rândul lor, Lică şi Răuţ, din ordinul Sămădăului „îşi descarcă pistolul în ceafa lui Ghiţă” și dau foc hanului. Urmărit de Pintea, lipsit de puteri şi fără a putea trece râul umflat din cauza ploii, Lică îşi sfărâmă capul de trunchiul unui stejar uscat. Luni la prânz, bătrâna şi copiii privesc zidurile afumate ale cârciumii: „Aşa le-a fost dat”.

ESEURI

TEMĂ ȘI VIZIUNE 

1. Introducere

        Realismul este un curent literar apărut la sfarsitul secolului XIX avand ca principiu de baza reflectarea realității în datele ei esențiale, obiective și caracteristice.

        Scriitor afirmat la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici este unul dintre adepții realismului clasic. Publicată în 1881 în volumul de debut „Novele din popor", nuvela realistă, de factură psihologică „Moara cu noroc" devine una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea moralizatoare a lui loan Slavici asupra lumii şi asupra vieții satului transilvănean.

       „Moara cu noroc" de Ioan Slavici este o nuvelă, adică o specie epică în proză, cu un fir narativ central și o construcție epică riguroasă, cu un conflict concentrat. Personajele relativ puține scot în evidență evoluția personajului principal, puternic individualizat. Este o nuvelă realistă prin: tema familiei şi a dorinței de înavuțire, obiectivitatea perspectivei narative, includerea unor personaje tipice pentru o categorie socială, analiza psihologică, verosimilitatea, prezentarea veridică a societății ardeleneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

        Realismul impune tipul de nuvelă psihologică prin interesul pentru frământările de conștiință ale personajului principal, care trăieşte un conflict interior, moral, și se transformă sufleteşte. Analiza se realizează prin tehnici de investigare psihologică: monolog interior, stil indirect liber, scene dialogate, însoțite de notația gesticii și a mimicii.

2. Reperul I

        O prima trăsătură a realismului este perspectiva narativă obiectivă. Întâmplările din nuvelă sunt relatate la persoana a III-a, de către un narator detaşat, omniscient și omniprezent. Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului, apare tehnica punctului de vedere în intervențiile simetrice ale bătrânei, din incipitul și din finalul nuvelei. Soacra afirmă în discuția cu Ghiță de la început: ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniştea colibei tale te face fericit", iar la sfarsit aribuie intamplarile tragice din nuvela destinului necrutator: ,,asa le-a fost data!". Cele doua afirmatii constituie tezele morale ale nuvelei.

       O alta trasatura este dată de faptul ca personajele au caracter tipologic, fapt ce întărește caracterul moralizator al textului și, totodată, este specific realismului. Astfel, Ghiță este tiparul omului harnic, cu o doriță puternică de a evolua, ce este, însă, învins și acaparat de frustrările sale datorate neajunsurilor materiale și de statutul lui social. Lică Sămădăul înfățișează tipologia șarlatanului manipulator, respectiv a omului malefic, răufăcător. Bătrâna soacră reprezintă omul moral, ancorat în realitatea vieții rurale, ce nu s-a dezis de viața spirituală.

 

3. Reperul II

       Tema acestei lucrări este familia si decăderea umană,dezumanizarea, sugerată punctual prin evidențierea evoluției personajului principal, în timpul metamorfozei acestuia cauzată de lăcomie. Importanța acordată banului de-a lungul desfășurării întregii acțiuni, alături de celelalte metafore ce sugerează o detașare a poporului de la spiritualitate, prezente în incipit, construiesc un cadru aparent real, posibil,  verosimil, care are ca scop facilitarea identificării cu personajele, fapt ce constituie o caracteristică specifică curentului realist.

      Un episod din care reiese specificul  temei nuvelei este acela al înfruntării între Ghiță și Lică ce are loc în capitolul V. Când Lică își face apariția la Moară însoțit de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță fizică, hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii din casă, își impune la rândul său condițiile. Însă, pentru a rămâne la Moară, Ghiță bate palma cu Lică și începe astfel o serie lungă de compromisuri. Tonul amenințător al lui Lică după plecarea lui Ghiță anticipează consecințele dramatice ale acestei decizii.

      Alt episod care ilustrează tema nuvelei este acela al judecății. Acum Lică este cel care  domină întreaga situație prin capacitatea diabolică de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice. Într-o zi și o noapte ucide patru oameni, fură pe arendaș, inculpă pe cei care au vrut să fure de la el, îl trece sub bănuială pe Ghiță, îl face ridicol pe Pintea. Mai mult, agravează ruptura  între Ghiță și soția lui, Ana.  Ghiță nu are certitudinea că Lică a plecat de la Moara cu noroc, și jură că ” l-a știut” toată noaptea la cârciumă. Furnizându-i alibiul necesar, Ghiță devine în mod recunoscut complicele lui Lică și își agravează degradarea morală.

4. Reperul III

     Titlul sugerează un clişeu, numele unui han unde se desfășoară cea mai mare parte a acțiunii: „Aici in vale e Moara cu noroc." Denumirea hanului se potriveşte în prima parte a nuvelei, deoarece Ghiță obține un câștig bun, însă titlul se dovedeşte în final ironic, deoarece destinul personajului este tragic. Termenul „moară" sugerează conflictul personajul, mãcinarea sufletească generată interior al două patimi contradictorii: dorința protagonistului de a rămâne om cinstit și perspectiva îmbogățirii rapide alături de Sămădăul, prin nelegiuiri. Lică este cel care aduce ghinionul în viața lui Ghiță după prima sa prezență la cârciumă.

     Conflictul este relevant pentru textul narativ deoarece surprinde pericolele încălcării limitelor morale. Conflictul este dublu: exterior și interior. Ghiță este în conflict în primul rând cu Lică, apoi cu comunitatea și cu familia. Lupta cu Lică este o luptă a orgoliilor, cu momente în care fiecare pare că are întâietate.  Conflictul interior al personajului principal e foarte bine reprezentat. Oscilând între sentimente contradictorii, Ghiță  este pedepsit mai mult decât pentru acțiuni greșite concrete, pentru indecizia de a separa cu hotărâre binele de rău.

5. CONCLUZIE

,,Moara cu noroc" de loan Slavici este o nuvelă realistă – prin temă, tipologia personajelor şi stil – și o nuvelă psihologică, pentru că urmărește conflictul interior, frământările în planul conștiinței personajelor. Observarea este minuțioasă, detaliată și servește realizării unor psihologii complexe.

PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A PERSONAJULUI

*Acelasi eseu, diferă doar R1 și puțin în introducere & R2*

1. Introducere

      Scriitor afirmat la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici este un adept al realismului clasic. Una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea moralizatoare a lui Ioan Slavici asupra lumii și asupra vieții satului transilvănean este nuvela realistă de factură psihologică „Moara cu noroc", publicată în 1881, în volumul de debut „Novele din popor". Nuvela are ca temă consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de îmbogățire, iar personajele reprezintă „acel amestec de bine și rău ce se află în oamenii adevărați“. (G. Călinescu)

2. Reperul II

    Ghiță este cel mai bine conturat personaj din nuvelistica lui Slavici, un personaj „rotund“, al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire. Potrivit esteticii realiste, personajul este tipic pentru o categorie, cu trăsături condiționate de mediu şi o evoluție care îl individualizează.

    Statutul social este dat de poziția sa de simplu cizmar care devine cârciumar, în timp ce evoluția sa psihologică este anticipată de dialogul din incipitul nuvelei, dintre soacră și Ghiță, în care se confruntă două concepții despre viață și fericire: bătrâna este adepta valorilor tradiționale, în timp ce Ghiță, capul familiei, doreşte bunăstarea materială. El este un spirit întreprinzător, energic, receptiv la pătrunderea relațiilor capitaliste în mediul rural.

    Statutul inițial al personajului este favorabil din punct de vedere moral și psihologic, deşi modest în plan social. Ghiță, cizmar sărac, dar om harnic, blând şi cumsecade, soț iubitor, ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc pentru a câștiga rapid bani, ca să-și deschidă un atelier şi să asigure familiei un trai mai bun. Atâta timp cât este un om de acțiune, cu inițiativă, lucrurile merg bine. Cârciuma aduce profit, familia trăieşte în armonie.

    Evoluția sa morală marchează o degradare treptată. Oscilând între familie și bani, după venirea la han a Sămădăului şi sub influența lui distrugătoare, Ghiță se înstrăinează de familie şi se dezumanizează. Bun cunoscător de oameni, Lică se foloseşte de slăbiciunea cârciumarului pentru bani și îl atrage în afacerile sale necurate; îi strivește personalitatea și îi distruge relația cu familia.

    3.Reperul II

       Nuvela psihologică prezintă dezumanizarea protagonistului, generată de lăcomie, și manifestată prin înstrăinare față de familie, minciună, răzbunare, gelozie, crimă. Ghiță își pierde liniştea sufletească și pe aceea „a colibei"| familiei, pentru averea dorită, o „fericire" iluzorie.

-Aceleași 2 episoade + R3 la fel


Să vă fie de folos!❤


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu