REZUMAT
Romanul Ion de Liviu Rebreanu, începe prin descrierea drumului către satul Pripas lângă orășelul Armadia. Odată intrați în localitate întâlnim casa familiei învățătorului Herdelea, învățătorul din sat.
Este duminică, zi de sărbătoare, este horă în sat. Toți tinerii dansează în timp ce bătrânii stau și admiră. Ion, fiul lui Pop-Glanetasu, juca hora cu Ana lui Vasile Baciu promisă de tatăl ei lui George Gulbuc, fiul unui bogătaș din sat, preferat de Ana.
Ion, provenit dintr-o familie săracă și asuprit de bogații satului, are o dorință arzătoare să dețină cât mai mult pământ. Cum în opinia lui Ion, deținerea de pământ însemna putere, acesta o seduce pe Ana deși aceasta nu era de o frumusețe sclipitoare, neavând sentimente reale pentru ea. Cu toate că Ion o iubea pe Florica, cea mai frumoasă fată din sat, acesta renunță la dragostea lui pentru ea cu scopul de a obține pământurile deținute de familia Anei.
Vasile Baciu, tatăl Anei îl dorea drept ginere pe George Bulbuc, îngreunând încercarea lui Ion de a obține pământurile familiei Baciu, așa că Ion se asigură că Ana rămâne însărcinată cu el, întrerupe orice legătură cu ea și așteaptă ca rezultatul acțiunilor sale sa iasă la iveală.
Punctul culminant este dat de faptul că Vasile Baciu nu cunoștea că Ana, fiica lui era însărcinată cu Ion, acesta crezând că ea este însărcinată cu George, aflând adevărul se întoarce acasă și o stâlcește în bătaie. Bătăile și țipetele Anei continua zilnic în sat dar Ion rămâne nepăsător și rece față de chinurile prin care trecea Ana.
Conflictul dintre Ion și Vasile Baciu, tatăl Anei începe să se așeze că rezultat al intervențiilor sătenilor iar în final Vasile Baciu îi oferă lui Ion o parte din zestre cu condiția ca Ion să o ceară de nevastă. Cu așezarea lucrurilor, Ana începe să trăiască momente de fericire.
Ana descoperă ulterior adevăratele scopuri ale lui Ion și motivul real pentru care acesta a luat-o de nevasta. Ana constată că adevărata iubirea a lui Ion era de fapt Florica atunci când tatăl Anei, îl surprinde chiar la nunta fiicei lui fixandu-și privirea pe Florica. Ca rezultat al acțiunilor lui Ion, Baciu refuză să-i ofere averea promisă ce include și pământ iar acum Ion își varsă tot amarul pe Ana începând să o bată și să o alunge.
Ana începe a fi hulită și alungată și de Ion dar și de Baciu și recurge la un gest șocant, se sinucide ca rezultat al tratamentului aplicat de către tatăl ei și de către Ion. Viitorul copilului conceput de Ion și Ana nu are nici el un final fericit, acesta îmbolnăvindu-se și murind.
Romanul rezumat ia o altă întorsătură șocanta atunci când dorința arzătoare a lui Ion pentru pământ se stinge și izbucnește dorința de a o avea lângă el pe Florica a lui George. Ion trece acum de la dorința de putere la aceea de iubire. Ion pornește un război cu George Bulbuc dar de această dată cel care nu mai rămâne în picioare ca până acum este chiar Ion, acesta căzând sub loviturile aplicate de George Bulbuc. Ion este ucis de George Bulbuc.
ESEURI
TEMĂ ȘI VIZIUNE
1. INTRODUCERE
Realismul este curentul literar apărut în a doua jumătate a secolului XIX în care principiul de baza este reflectarea realității în datele ei esențiale, obiective și caracteristice.
Prozator, dramaturg român și membru titular al Academiei Române, Liviu Rebreanu este unul dintre cei mai de seamă autori canonici români. „Ion", primul roman publicat de acesta în 1920, este un roman interbelic social-realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice. Considerat de E. Lovinescu „cea mai puternică creație obiectivă a literaturii române", înfățișează universul rural în mod realist. Nucleul romanului se află în nuvelele anterioare, „Zestrea" şi „Ruşinea", iar sursele de inspirație sunt trei experiențe de viață ale autorului receptate artistic: gestul țăranului care a sărutat pământul, vorbele lui Ion al Glanetaşului și bătaia primită de la tatăl ei de o fată cu zestre din cauza unui țăran sărac.
Opera literară „Ion" este un roman, prin amploarea acțiunii, desfăşurată pe mai multe planuri, cu un conflict complex, personaje numeroase și realizarea unei imagini ample asupra vieții. Viziunea realist-obiectivă se realizează prin: tematica socială, obiectivitatea perspectivei narative, construirea personajelor în relație cu mediul în care acestea trăiesc, alegerea unor personaje tipice pentru o categorie socială, tehnica detaliului semnificativ, veridicitatea, stilul sobru, impersonal.
2. Reperul I
O prima trasatura a romanului realist obiectiv este perspectiva narativa obiectiva data de specificul naratorului (obiectiv, detaşat, impersonal), al narațiunii (la persoana a III-a) și al relației narator-personaj (naratorul omniscient ştie mai mult decât personajele sale și, omniprezent, dirijează evoluția lor ca un regizor universal). Naratorul construiește traiectoriile existenței personajelor, conform unui destin prestabilit şi legii cauzalității. De aceea, textul conține semne prevestitoare ale sfârşitului fiecărui personaj, care este o victimă a fatalității: nu poate ieşi din destinul lui („roman al destinului“).
O a doua trăsătură a curentului realist prezentă în text o reprezintă construirea unui univers ficțional care reușește să creeze iluzia vieții. Prin prezentarea în mod verosimil a unei realități, autorul prezintă cu fidelitate lumea satului ardelean. Situațiile de viață relatate dau impresia implicării într-o lume vie și cunoscută. Scena horei, în care se detaliază jocul tradițional, respectiv redarea obiceiurilor de nuntă și înmormântare, folosindu-se tehnica detaliului semnificativ, îi conferă textului un caracter monografic.
3. Reperul II
Tema romanului este problematica pământului, analizată în condițiile socio- economice ale satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea. Romanul prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele actelor sale. Tema centrală, posesiunea pământului, este dublată de tema iubirii şi tema destinului.
Un prim episod ilustrativ pentru tema este scena horei. Scriere cu caracter monografic, romanul cuprinde o frescă vie a lumii rurale transilvănene. Departe de concepţia unificatoare idilică, în proza lui Rebreanu apare de la început stratificarea socială cu ierarhiile sale clare . Ţăranii prezenţi la hora de duminica sunt organizaţi în grupuri distincte. Pe de lături, “ca un câine la uşa bucătăriei”, trage cu urechea Alexandru Glanetaşu, ţăran bogat prin zestrea soţiei , dar sărăcit prin nechibzuinţă, dornic să se amestece în vorbă, dar sfiindu-se de bogătaşi . Abia după încheierea jocului apar intelectualii satului-popa Belciug, soţia învăţătorului, Maria Herdelea, Titu şi Laura, cinstind adunarea cu prezenţa lor. Fetele bogate se simt jignite dacă sunt chemate la dans de baietii saraci, hora reprezentand si ocazie de a înființa noi familii. Prietenia lui Titu cu Ion arată că aceste reguli au justificarea lor nescrisă.
O a doua secvenţă semnificativă pentru tema apare în capitolul ,,Sărutarea”. Ea ilustrează patima ţăranului văduvit prin naştere de obiectul existenţei sale . Ion primeşte pământurile lui Vasile Baciu legal. E primăvară şi merge prima oară să le vadă, pentru că “ dragostea lui avea nevoie de inima moşiei.” Pământul, personaj stihial, este sărutat în mijlocul delniţei “cu voluptate” . Împlinit, personajul îşi vede puterile hiperbolizate. Astfel, dragostea lui Ion pentru pământ are doar fervenţa dată de lipsa esenţială a acestuia, dar rămâne în fapt reprezentativă identităţii noastre naţionale.
4.Reperul III
Titlul este dat de numele personajului principal, care devine exponent țărănimii prin dragostea lui pentru pământ, individualizat însă prin modul în care îl obține. Singulară în satul Pripas nu este căsătoria „sărăntocului" cu o fată cu zestre, pentru că Vasile Baciu și Ion Pop al Glanetaşului dobândiseră averea în acelaşi fel, ci comportamentul său: o face pe Ana de ruşinea satului înainte de nuntă, iar apoi vrea să se întoarcă la Florica, devenită nevasta lui George. Titlurile celor două părți ale romanului evidențiază simetria compoziției și, totodată, denumesc cele două patimi ale personajului principal: „Glasul pământului" şi „Glasul iubirii". Titlurile celor 13 capitole (număr simbolic, nefast) sunt semnificative, discursul narativ având un „Început" și un „Sfârșit".
Conflictul central este lupta pentru pământ din satul tradițional, unde averea condiționează respectul comunității. Drama lui Ion este drama țăranului sărac. Mândru și orgolios, conștient de calitățile sale, nu-și accep- tă condiția și este pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei. Conflictul exterior, social, între Ion al Glanetaşului și Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior, între „glasul pământului" şi „glasul iubi- rii". Cele două chemări lăuntrice nu îl pun într-o situație-limită, pentru că se manifestă succesiv, nu simultan. Conflictele secundare au loc între Ion și Simion Lungu, pentru o brązdă de pământ, sau între Ion și George Bulbuc, pentru Ana. Conflictul tragic dintre om și pământul-stihie este provocat de iubirea pătimașă a personajului pentru pământ şi de iluzia că-l poate stăpâni, dar se încheie ca orice destin uman, întoarcerea în această matrice universală.
5. CONCLUZIE
În concluzie, ,,Ion” este un roman realist-obiectiv, care prezintă destinul tragic al unui personaj memorabil. Totodată, Rebreanu oferă cititorului o viziune monografică asupra satului ardelenesc de la începutul sec. al XX-lea, prezentând condiția tăranului și a intelectualului român, probleme sociale și naționale.
PARTICULARITĂȚILE DE CONSTRUCȚIE A PERSONAJULUI
*Acelasi eseu, diferă doar R1 și puțin în introducere & R2*
1.CONTEXT
Primul roman publicat de Liviu Rebreanu (în 1920), „Ion“ este realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice. Romanul prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și teme consecințele actelor sale, analizate în contextul socio-economic al satului românesc din Ardeal, de la începutul secolului al XX-lea. Problematica pământului se împleteşte cu tema iubirii și cu tema destinului. Criticul Nicolae Manolescu afirma că „în centrul romanului se află patima lui Ion, ca formă a instinctului de posesiune. Ion este victima măreață a fatalității biologice“.
2. STATUT
Statutul social al eroului este acela de țăran sărac din zona Ardealului, patima sa pentru pământ izvorând din convingerea că acesta îi va susține demnitatea și valoarea în comunitate. Inițial, Ion are o poziție socială modestă ceea ce îi generează un puternic complex de inferioritate însoțit de dorința obsesivă de schimbare a statutului, indiferent de mijloace. În urma căsătoriei cu Ana, statutul acestuia se transformă, devenind un om înstărit cu o avuție impresionantă.
Statutul psihologic al personajului îi redă modul de gândire. Pe parcursul operei, acesta se modifică treptat. Mentalitatea lui Ion este dominată de încercarea dobândirii pământurilor, punând îmbogățirea mai presus de orice alt sentiment. Căsătoria cu Ana și intrarea în posesia pământurilor lui Vasile Baciu îl face pe Ion să fie mai încrezător în sine. Ulterior, realizează că fericirea sufletească nu constă în lucruri materiale, ci în liniștea și împlinirea pe care o resimte în momentul în care este cu persoana iubită. Marcat de un conflict interior între glasul iubirii și glasul pământului, dilemele eroului se soluționează prin moartea acestuia, astfel Ion reprezintă un personaj profund realist cu o psihologie bine individualizată.
Statutul moral este reliefat prin intermediul trăsăturilor morale. Ion este caracterizat atât de orgoliu, hărnicie, ambiție – atitudinea față de pământ și dispoziția sa de a trece peste orice ca să își atingă scopul și inteligența nativă, care se desprinde din ideea lui Ion de a se căsători cu Ana pentru a se îmbogăți.
3. SECVENTE
Trăsătura dominantă a lui Ion este dragostea sa față de pământ, marcat fiind de un puternic simț al proprietății, se dezumanizează din cauza lacomiei și ambitiei de a-l obține cu orice preț.
-Aceleași 2 episoade + R3 la fel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu