Ion Pillat - Aci sosi pe vremuri(1923)

 

DESPRE CE E VORBA ÎN POEZIE?

    Poezia „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat exprimă ideea de trecere ireversibilă a timpului, împletită cu repetiția ciclică a iubirii de la o generație la alta. Textul este o meditație nostalgică pe tema fugiunt anni (trecerea anilor), dar și o celebrare a continuității vieții.

    Piesa centrală a spațiului este casa amintirii, un loc vechi, cu obloane și pridvor, rămas neschimbat în mijlocul naturii. Aici s-a consumat în trecut povestea de dragoste a bunicilor: bunicul o aștepta pe bunica, care cobora din berlină îmbrăcată în haine de epocă. Întâlnirea lor din tinerețe stă sub semnul romantismului, cu lecturi din poeți ai vremii și sunet de clopot care bate în depărtare.

    Peste ani, scena se repetă aproape identic în prezent, dar cu alți protagoniști: nepotul (eul liric) își așteaptă acum propria iubită în același pridvor. Ea coboară din trăsură, iar cei doi retrăiesc aceleași emoții, citind la rândul lor din poeți mai moderni. Totul pare neschimbat la suprafață, iar gesturile de dragoste se suprapun peste cele din trecut.

    Elementul care leagă și separă în același timp cele două epoci este clopotul din turnul vechi. Sunetul lui marchează trecerea implacabilă a timpului, amintind că, deși generațiile se schimbă și oamenii îmbătrânesc sau dispar, sentimentul de iubire și trăirea romantică rămân veșnice, repetându-se la nesfârșit.

ESEU

1. CONTEXT

    Tradiționalismul este un curent literar care, așa cum sugerează și numele, prețuiește, apără și promovează tradiția, percepută ca o însumare a valorilor arhaice, tradiționale ale spiritualității și expuse pericolului degradării și eroziunii. O notabilă încercare de conservare a valorilor tradiției românești se regăsește în activitatea poporanismului și sămănătorismului, care s-au manifestat pregnant în primele două decenii ale secolului al XX-lea și a căror reacție a avut și un aspect negativ, deoarece adepții acestor curente au respins cu fermitate orice tendință de modernizare a literaturii naționale.

    Ion Pillat, poetul tradiţionalist ce se întoarce în spaţiul originar, devenit spaţiu poetic, pentru a regăsi casa amintirii, drumul străjuit de plopi, chipurile bunicilor, cămara de fructe, altfel spus paradisul primordial, trăieşte nostalgia trecutului, care înseamnă pentru el dobândirea purităţii și a sacralității naturale. Poezia face parte din volumul Pe argeş în sus, ciclul Trecutul viu. George Călinescu a apreciat-o drept ,,paralelă preţioasă între două veacuri, simbolizare spectaculoasă a uniformităţii în devenire”, iar Nicolae Manolescu spunea ca poezia are mişcarea unei clepsidre, fiind plină de subtilitate muzicală.

2.REPER I

    O primă trăsătură a tradiționalismului în text o reprezintă idilizarea spațiului natal patriarhal, casa părintească, universul rural și împrejurimile casei, natura câmpenească însuflețită de amintirile copilăriei. Casa amintirii, drumul spre zare pot însemna întoarcerea în timp, dacă avem în vedere verbul ,,îmbătrâniră”, prin care se realizează o inedită personificare a plopilor, menită să însufleţească un cadru potrivit apariției bunicii Caliopi.

     O altă trăsătură a tradiționalismului în text o reprezintă limbajul poetic, caracterizat prin registru stilistic arhaic şi popular, vocabular cu regionalisme. Elementele asociate casei: „obloane", „pridvor”, „păienjeni, „poartă", „zăvor" sugerează trecerea timpului, degradarea, starea de părăsire a locuinței strămoșilor, dar și ideea de spațiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmașului, care poate reînvia trecutul în amintire.

3. REPER II

Poezia este o meditație nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociată cu repetabilitatea destinului uman/ ciclicitatea vieții. Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică și meditație cu caracter general-uman, şi lirismul subiectiv, cu prezența eului liric și comunicarea directă a trăirilor şi a sentimentelor, la persoana I singular.

Poezia este alcătuită din 19 distihuri, dispuse simetric şi grupate în două unităţi evocatoare ale unor cupluri: de odinioară, al bunicilor, şi cel de acum, al nepoţilor, despărţite de o secvenţă meditativă asupra trecerii timpului şi urmate de un vers liber.

           O primă idee poetică relevantă temei poate fi identificată chiar din incipit, metafora ,,casa amintirii” fixând spațiul rememorării nostalgice a trecutului. Metafora dobândeşte semnificaţia unui spaţiu mitic, fie locuinţă a strămoşilor, fie „loc al sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca şi acum, sosesc cuplurile de îndrăgostiţi pentru a da curs recunoscutei iniţieri de misterul nunţii” (V. Fanache, G. Bacovia. Ruptura de utopia romantică). Trecutul capătă o aură legendară, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru dreptate: Jar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc".

    O altă idee poetică  reprezentativă pentru temă o constituie evocarea iubirii bunicilor. Natura devine solidară cu omul, fiind marcată de semnele senectuţii, ca fiinţa umană: „în drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii”. În versul „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi" este reluat titlul poeziei şi este evocată imaginea din tinereţe a bunicii cu nume mitologic: Calyopi - Caliope (Kalliope), muza poeziei epice şi a elocinţei în mitologia greacă.

4. REPER III

    Compozițional, poezia este alcătuită din distihuri și un vers final, liber, având rolul de laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvențe poetice: incipitul, evocarea iubirii de „ieri a bunicilor, meditația asupra efemerității condiției umane, iubirea de „acum", epilogul poemului. Cele două planuri ale poeziei, trecutul şi prezentul, sunt redate succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieții și a iubirii. Se utilizează elemente de simetrie și opoziție a planurilor, construite pe relația „atunci - „acum". Distihurile au aspectul unei confesiuni înfiorate, reconstituind un ritual, de la înfiinţarea cuplului până la dispariţia lui, într-un timp care ar fi putut deveni sacru prin rămânerea îndrăgostiţilor în clipa eternă, dar care este efemer, devenind un factor perturbator al fericirii îndrăgostiţilor.

    Procedeul epic al povestirii în ramă devine evident în această creație lirică. Este reiterat (repetat) motivul clopotului ce se aude bătând în turnul vechi din sat ca odinioară; chiar dacă acum nu vesteşte moartea, acesta sună ca o ameninţare, amintind că orice început are şi sfârşit. Punctele de suspensie inserate în ultimele trei versuri sunt sugestive în exteriorizarea sentimentelor de nostalgie ale eului liric care se află sub semnul timpului pe care nu-l poate învinge. Fericirea clipei se împleteşte cu speranţa  rămânerii în eternitate, dezvăluind dorinţa omenească de perpetuare a existenţei ,,Dar ei în clipa asta simţeau c-o să rămână”. Adevărul dramatic relevat este că moartea coexistă cu viaţa.

5.CONCLUZIE

    ,,Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat aparține liricii tradiționaliste prin idilizarea trecutului, a cadrului rural, dar şi prin tema timpului trecător, fugit irrreparabile tempus.

 

Să vă fie de folos!❤