DESPRE CE E VORBA ÎN POEZIE?
Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga exprimă atitudinea poetului în fața marilor taine ale Universului: el alege să protejeze misterul lumii, nu să îl distrugă prin explicații reci și raționale.
Textul se bazează pe o opoziție clară între două moduri de a cunoaște lumea. Pe de o parte este cunoașterea luciferică (specifică poetului), care nu încearcă să explice sau să dezasambleze tainele, ci le sporește farmecul și profunzimea prin iubire și imaginație. Pe de altă parte este cunoașterea paradisiacă (rațională, științifică), asociată în text cu „lumina altora”, care ucide farmecul lucrurilor prin încercarea de a le analiza și clasifica rece.
Misterele lumii sunt întruchipate într-o serie de simboluri ale naturii și existenței: flori, ochi, buze ori morminte. Acestea reprezintă frumusețea, cunoașterea, iubirea și moartea. În loc să le desfacă pentru a le înțelege rațional, eul liric le sporește enigma, comparându-și acțiunea cu cea a lunii, care nu distruge întunericul nopții, ci îl face mai misterios și mai frumos prin lumina ei blândă.
În final, poetul își justifică această alegere printr-un principiu simplu și profund: protejarea tainei se face exclusiv din iubire. Iubirea pentru tot ce este viu și enigmatic devine singura cale autentică de a trăi și de a crea poezie.
ESEU
1. CONTEXT
În cultura română, Lucian Blaga reprezintă cea mai mare personalitate creatoare a secolului XX. Opera sa – de poet, filozof, eseist, dramaturg si traducător de poezie – constituie o sinteză personală de mare originalitate, de profundă inspiratie națională.
Modernismul s-a manifestat la inceputul secolului al XX-lea ca forma a spiritului inovator in arta si in cultura, opunandu-se, astfel, traditionalismului. Modernismul literar initiat la noi in 1919 de catre Eugen Lovinescu, impune procesul de sincronizare dintre literatura romana si literatura europeana, cunoscut si ca principiul sincronismului.
Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga, publicata in deschiderea primului sau volum ,,Poemele luminii"(1919), face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane interbelice. Este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă aici, prin mijloace artistice concepția despre poezie (teme, modalități de creație și de expresie) și despre rolul poetului (raportul acestuia cu lumea, creația și cunoașterea), din perspectiva unei estetici moderne. De asemenea, este o meditație filosofică și o confesiune elegiacă pe tema cunoaşterii.
Poezia aparține modernismului prìn: influențele expresioniste, intelectualizarea emoției, noutatea metaforei (metaforă plasticizantă și metaforă revelatorie), înnoirea prozodiei (versul liber și ingambamentul)
2.REPER I
O primă trăsătură a modernismului în text este dublarea discursului liric cu unul filozofic. Blaga consideră că poezia trebuie să aibă conținutul consistent al ideii . Atitudinea poetică din ”Eu nu strivesc corola…” își găsește forme de expresie în sistemul filozofic întemeiat mai târziu . El propune o nouă viziune metafizică, în care optează pentru destinul creator al omului , și pentru cultivarea misterului, ca strat de adâncime al existenței. Cunoașterii paradisiace– bazate pe rațiune, pe intelect, el îi opune cunoașterea luciferică-bazată pe intuiție și pe afectivitate- și optează pentru cea din urmă.
O altă trăsătură a modernismului în text este inovația prozodică și eliberarea de rigorile poeziei clasice: folosirea versului alb, cu metrică variabilă, în care frazarea și folosirea tehnicii ingambamentului creează un ritm amplu, cuprinzător. Singurele două majuscule folosite la începutul versurilor pentru a marca enunțurile-nucleu recurg la tehnica lui Mallarme de sugestie prin detaliu tipografic.
3. REPER II
Tema poeziei este cunoașterea, desemnată de metafora ,lumina", dar și atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului. Tema cunoaşterii nu doar că este de natură filozofică, ci şi tratată într-o manieră cu totul nouă, originală, de către un poet – filozof. In conceptia filosofului Lucian Blaga, cunoasterea lumii este posibila numai prin iubire, conceptie care reiese din urmatoarele sintagme: "Eu nu strivesc", "caci eu iubesc".
O primă idee poetică vizează afirmarea poziției eului liric în fața misterelor universale. Această atitudine este descrisă în opoziție cu a celorlalți și se organizează în jurul negației ”nu”-”nu strivesc, nu ucid”. Poetul refuză raționalul și optează pentru iraționalitate. Într-o orgolioasă afirmare expresionistă, pronumele personal ”eu” deschide poemul, fiind reluat de șase ori pe parcursul textului. Statornicind poziții liniștitoare, cunoașterea paradisiacă -prin rațiune- distruge farmecul intrinsec al întrebărilor legate de viață, natură, frumos (”flori”), cunoaștere, contemplație poetică (”ochi”), cuvânt (” buze”), moarte ( ”morminte”).
O imagine poetică reprezentativă pentru temă pornește de la metafora luminii. Lumina reprezintă cunoașterea. Comparația ”și-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micșorează, ci tremurătoare/ mărește și mai tare taina nopții” este ilustrativă. Lumina difuză a lunii, fără a lămuri, dar și fără a lăsa în obscuritate, oferă un farmec unic peisajului nocturn. În mod asemănător, abordarea poetică lămurește parțial obiectul cunoașterii, dându-i un farmec care altfel ar scăpa observației. Astfel , ” tot ce-i ne-nțeles/se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari”.
5. REPER III
Titlul, reluat în primul vers, este relevant pentru tema poeziei deoarece exprimă dorința poetului de a proteja misterele lumii. Eugen Lovinescu îl numea pe Blaga ”unul dintre cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre”. Dezicerea de atitudinea celorlalți în titlu este susținută de imaginea unui gest de inutilă violență: strivirea-distrugerea- unei flori . Metafora ”corolei de minuni” sugerează perfecțiunea, esența vieții. Puternica adeziune la o atitudine poetică este astfel enunțată programativ și explicitată pe parcursul poeziei.
La nivelul figurilor semantice, poezia lui Lucian Blaga se caracterizează prin metaforism și intelectualizare a emoției, prin folosire de simboluri de maximă abstractizare. Cuvintele sunt resemantizate și aduse într-un câmp al transcendenței. Poemul ”Eu nu strivesc corola de minuni…” cultivă metafora revelatorie, limbajul devenind parte a metafizicii cunoașterii: ”nepătrunsul ascuns”, ”adâncimi de întuneric”. Cuvintele capătă sarcină mitică, după crezului autorului: ”Poetul nu e atât un mânuitor, cât și un mântuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturală, și le introduce în starea de grație” (”Elanul Insulei”) .
6. CONCLUZIE
În concluzie, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” sintetizează ideile filozofice ale omului comun. Este este o autobiografie lirică, deoarece exprimă concepţia lui Blaga despre lume şi despre eul creator, precum şi o viziune inedită asupra lumii. Prin acest text poetul atrage atenția asupra tainelor din jurul nostru, precum și asupra modului în care le putem percepe: fie judecându-le, găsindu-le un rost logic, fie bucurându-ne de frumusețea lor, fără a încerca să le descifrăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu