Rezumat
Acțiunea din primul volum al romanului se petrece în satul Siliștea-Gumești, în anii de dinaintea Celui De-al Doilea Război Mondial, într-o perioadă în care timpul pare încă îngăduitor cu oamenii. În centrul poveștii se află Ilie Moromete, un țăran inteligent, autoritar și contemplativ, care încearcă cu toate puterile să păstreze intact pământul familiei și să mențină unitatea gospodăriei.
Casa Moromeților este însă măcinată de conflicte interioare profunde, generate de structura hibridă a familiei. Moromete are trei băieți din prima căsătorie: Paraschiv, Nilă și Achim, iar din a doua căsătorie, cu Catrina, le are pe Tita și Ilinca, alături de Niculae, fiul cel mic. Fiii cei mari sunt influențați în ascuns de Guica, sora lui Moromete, care îi instigă împotriva mamei vitrege și îi îndeamnă să se desprindă de casă pentru a pleca la oraș, unde pot câștiga bani rapizi din comerț. În același timp, Catrina este nemulțumită că Moromete amână să-i treacă pe nume pământul promis după moartea primei soții, iar Niculae își dorește cu disperare să meargă la școală, lovindu-se de refuzul tatălui, care consideră invățătura o cheltuială inutilă.
Viața satului se desfășoară încă după un ritm arhaic, iar Moromete este figura centrală a comunității. El este un maestru al discursului și al ironiei, iar întâlnirile duminicale din poiana lui Iocan, unde țăranii citesc ziarul și comentează politica națională, depind în întregime de prezența și analizele sale. Cu toate acestea, dincolo de plăcerea de a discuta și de a privi viața cu detașare, problemele financiare ale lui Moromete se acumulează într-un ritm alarmant. Datoriile la stat, cunoscute sub numele de fonciire, precum și ratele la banca Banca Marmorosch Blank devin din ce în ce mai greu de achitat. Perceptorul vine constant în bătătura lui Moromete, dar bătrânul reușește de fiecare dată să-l amâne prin tactici de temporizare, glume și manevre inteligente.
Pentru a rezolva temporar criza de bani fără a vinde din pământ, Moromete acceptă un plan propus de băieții cei mari: Achim urmează să plece la București cu oile familiei pentru a vinde lapte și brânză, urmând ca o parte din câștiguri să fie trimisă acasă pentru plată fonciirii. Înainte de plecarea lui Achim, are loc un moment de o încărcătură simbolică deosebită: tăierea salcâmului din grădină. Pentru a obține banii necesari drumului, Moromete decide să vândă salcâmul lui Tudor Bălosu. Tăierea copacului are loc în zori, într-o atmosferă stranie, de doliu, prefigurând prăbușirea lumii tradiționale a satului și a autorității lui Moromete. Odată prăbușit salcâmul, grădina își pierde protecția, iar satul pare să devină vulnerabil în fața schimbărilor.
Timpul se scurge, iar planul cu oile se dovedește o capcană. Ajuns la București, Achim păstrează toți banii pentru el și refuză să mai trimită vreo sumă acasă. Presiunea financiară ajunge la un punct critic în timpul secerișului, moment de maximă mobilizare și efort pentru întreaga familie. În ciuda muncii extenuante, Moromete își dă seama că producția de grâu nu va fi suficientă pentru a acoperi datoriile și pentru a hrăni familia, din cauza impozitelor uriașe.
Criza izbucnește definitiv când Paraschiv și Nilă pun în aplicare planul pus la cale împreună cu Guica. Profitând de lipsa tatălui de acasă, cei doi băieți fura zestrea surorilor din lada de zestre, își bat mama vitregă și fug la București cu caii din bătătură și cu o parte din bunurile gospodăriei. Această trădare zdruncină din temelii lumea lui Ilie Moromete. Lovitura primită de la propriii fii nu este doar una financiară, ci mai ales una morală, distrugând iluzia că poate ține familia unită.
Pus la zid de datorii și rămas fără cai și fără sprijinul băieților, Moromete este nevoit să ia măsuri drastice. El vinde o bucată mare din pământ și un lot de piatră lui Tudor Bălosu pentru a cumpăra alți cai și pentru a plăti fonciirea. Deși din punct de vedere material își achită datoriile și salvează temporar gospodăria, pe plan interior Moromete este un om schimbat definitiv. Își pierde umorul, plăcerea de a mai merge în poiana lui Iocan și autoritatea necontestată peste sat. El se retrage tăcut în sine, conștient că lumea pe care a încercat să o protejeze s-a destrămat ireversibil.
ESEURI
TEMĂ ȘI VIZIUNE
1. INTRODUCERE
Pregătit de proza scurtă din volumul de debut ,,Intâlnirea din pământuri”(1948), primul roman scris de Marin Preda, ,,Moromeții”, este alcătuit din două volume, publicate la doisprezece ani distanță: în 1955, volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea. Deși problematica celor două volume diferă, romanul este unitar, deoarece reconstituie imaginea satului românesc în perioade de criză, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, prezentând destrămarea-simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională, a unei familii de țărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești.
Ca formulă estetică, proza lui Marin Preda se încadrează în realismul postbelic (neorealism) și în realismul psihologic, după Eugen Simion, deoarece romancierul ,,face din țăranii săi indivizi cu o viață psihologică normală, apți prin aceasta a deveni eroi de proză modernă. (...) Marin Preda prezintă niște țărani inteligenți și ironici, complecși ca structură morală, în măsură prin aceasta să trăiască în modul lor caracteristic marile drame ale existenței”. Viziunea realist-obiectivă se realizează prin: tematica socială, obiectivitatea perspectivei narative, construirea personajelor în relație cu mediul în care acestea trăiesc, tehnica detaliului semnificativ, veridicitatea.
2. REPERUL I
O primă trăsătură a romanului realist este perspectiva narativă obiectivă. Cartea marchează sfârșitul romanului doric, denumire dată de criticul Nicolae Manolescu romanului tradițional, deoarece perspectiva naratorului obiectiv care relatează la persoana a III-a se completează prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete, în vol.I, respectiv Niculae Moromete, în vol. al II-lea), dar și prin aceea a informatorilor (personaje-martori ai evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora, cum este, de exemplu, Parizianu care povestește despre vizita lui Moromete la băieți, la București). Efectul este limitarea omniscienței.
O a doua trăsătură a curentului realist o reprezintă construirea unui univers ficțional care reușește să creeze iluzia vieții. Sunt prezente tipologii realiste specifice literaturii rurale: chiaburul, țăranul sărac, primarul, jandarmul, alături de care autorul impune noi tipologii: țăranul reflexiv și intelectualul cu rădăcini în satul românesc. Situațiile de viață relatate dau impresia implicării într-o lume vie și cunoscută, folosindu-se tehnica detaliului semnificativ, ceea ce îi conferă textului un caracter monografic.
3. REPERUL II
Titlul romanului evidențiază tema centrală: destrămarea unei familii tradiționale, evoluția și criza familiei Moromete fiind simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii. Criza comunicării, absența unui dialog real între Ilie Moromete și familia sa, timpul ,,viclean”, nerăbdător, care influențează în mod tragic raportul dintre individ și istorie, nuanțează tema socială. Roman al unei familii, ,,Moromeții” devine și o frescă a vieții rurale dinaintea și de după cel de-al Doilea Război Mondial, criticul Eugen Simion stabilind ca temă centrală ,,libertatea morală în luptă cu fatalitățile istoriei”.
Un prim episod ilustrativ care prefigurează destrămarea familiei este scena cinei țărănești, care surprinde un moment din existența familiei tradiționale conduse de un tată autoritar. Ilie Moromete domină o familie numeroasă, formată din copii proveniți din două căsătorii, învrăjbiți din cauza averii. Așezarea în jurul mesei, ,,semnele” care dezvăluie conflictele mocnite, sugerează iminenta destrămare a familiei: ,,cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau dinspre partea dinafară a tindei, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară”. De cealaltă parte a mesei, sunt Ilinca, Tita și Niculae, copiii Catrinei, pe care aceasta încearcă parcă să îi protejeze de ura fraților vitregi. Moromete se străduiește să păstreze echilibrul în familie, cu autoritate, stând ,,parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare”.
O a doua secvenţă semnificativă pentru temă apare în scena tăierii salcâmului, o secvență anticipativă a destrămării familiei. Salcâmul are valoare premonitorie. El e simbolul unității familiei, al trăiniciei Moromeților. În lumea vegetală, el este ceea ce Moromete este pentru familia sa, ,,un pater familias”. Imaginea prăbușirii salcâmului este redata apocaliptic, pe fundalul bocetelor unei văduve, în cimitirul din apropiere, amplificată de imaginea ciorilor care croncănesc a pustiu. M. Preda atribuie salcâmului un antropomorfism legat de destinul personajului, un simbol al declinului social și moral al acestuia. Aceasta dramă din lumea vegetală anticipează drama morală de mai târziu a lui Moromete: ,,salcâmul este dublul vegetal al lui Moromete. Destinul unuia este anticipat de destinul celuilalt” ( E. Simion).
4.REPERUL III
Compozitia primului volum utilizează tehnica decupajului și accelerarea gradată a timpului narațiunii. Volumul este structurat în trei părți, cu o actiune concentrata care se desfasoara pe parcursul verii , cu trei ani inaintea izbucnirii celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prima parte, de sambata seara pana duminica noaptea, contine scene care ilustreaza monografic viata rurala: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui Iocan, hora. Partea a doua se deruleaza pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile, la Bucuresti. Partea a treia, de la seceriș până la sfârșitul verii, se încheie cu fuga feciorilor.
Simetria compoziționala este data de cele două referiri la tema timpului în incipitul și în finalul primului volum. La început, aparent îngăduitor "timpul era foarte răbdator cu oamenii; viața se scurgea fără conflicte mari", pentru ca enunțul din finalul volumului "timpul nu mai avea răbdare" să modifice imaginea timpului, care devine necruțător și intolerant.
Un triplu conflict va destrăma familia lui Moromete. Este mai întâi dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi din prima căsătorie: Paraschiv, Nilă și Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea și de a-i prețui valorile (pământul-banii). Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina, soția lui, acesta amânând îndeplinirea promisiunii de a trece casa pe numele ei. Nemultumită, ea își găsește inițial refugiul în biserică, dar în al doilea volum, Catrina chiar îl părăsește pe Ilie. Al treilea conflict se desfășoară între Moromete și sora lui, Guica, care și-ar fi dorit ca fratele văduv să nu se recăsătorească. In felul acesta, ea ar fi rămas în casa fratelui, să se ocupe de gospodărie si de creșterea copiilor, pentru a nu rămâne singură la bătrânețe.
6. CONCLUZIE
,,Moromeții” este un roman al deruralizării satului, dar cu o viziune aparte în tematica rurală. El aduce în prim-plan condiția țăranului în istorie, la confluența dintre două epoci: cea de dinainte și cea de după al Doilea Război Mondial. Criza ordinii sociale se reflectă în criza valorilor morale, în criza unei familii, în criza comunicării.
PARTICULARITĂȚILE DE COSNTRUCȚIE A PERSONAJULUI
*Acelasi eseu, diferă doar R1 și puțin în introducere & R2*
1.CONTEXT
Pregătit de proza scurtă din volumul de debut ,,Intâlnirea din pământuri”(1948), primul roman scris de Marin Preda, ,,Moromeții”, este alcătuit din două volume, publicate la doisprezece ani distanță: în 1955, volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea, un roman unitar, deoarece reconstituie imaginea satului românesc în perioade de criză, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, prezentând destrămarea-simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională, a unei familii de țărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești.
Marin Preda pleacă în construirea personajului Ilie Moromete de la tatăl său, Tudor Călăraşu, modelul său literar: “Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creaţie preexistentă, care mi-a fermecat nu numai copilăria, ci maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl meu . Acest sentiment a rămas stabil şi profund pentru toată viață.” Ilie Moromete, aflat între “tinereţe şi bătrâneţe, când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”, este un om raţional în ceea ce priveşte atitudinea lui faţă de pământ. Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu, care era dominat de instinctul de posesiune, de lăcomie pentru pământ, Moromete nu este sclavul îmbogăţirii, ci pământul constituie pentru el simbolul libertăţii materiale şi spirituale, idee mărturisită de el în finalul romanului: „Domnule, eu totdeauna am dus o viață independentă”.
2. REPERUL I
Personaj exponențial, al cărui destin exprimă moartea unei lumi; ,,cel din urmă țăran” (Nicolae Manolescu) reprezintă concepția tradițională față de pământ și de familie. Din punct de vedere social, este un tată autoritar care încearcă să păstreze întreg, cu prețul unui trai modest, pământul familiei sale, pentru a-l lăsa apoi băieților. Țăran de mijloc, lider al comunității sătești, Ilie Moromete este în sat un om apreciat, are prieteni precum Cocoşilă şi Dumitru lui Nae, participă la discuțiile despre politică care nu încep decât în prezența lui, pentru că numai el știe cum să citească și să interpreteze evenimentele.
Statutul psihologic îi redă modul de gândire, fiind un personaj inteligent şi comunicativ. Ironia ascuțită, inteligența ieșită din comun şi spiritul jucăuș, felul său de a face haz de necaz conturează un personaj aparte între ţăranii literaturii romane. Replicile sale, spuse atât în prezența prietenilor cât şi în discuțiile din familie sau cu alţi vecini, îi conturează spiritul ironic. Moromete are şi capacitatea de a disimula, adică de a-şi masca cu mare stăpânire de sine adevăratele trăiri. Este singurul ţăran-filozof din literatura română, frământările sale despre soarta ţăranilor dependenţi de roadele pământului, legate de vreme şi despre Dumnezeu sunt relevante pentru firea sa reflexivă.
Statutul moral este reliefat prin intermediul trăsăturilor morale. Protagonistul are un caracter puternic și crede că ,,până în clipa din urmă omul e dator să țină la rostul lui...”. Necazurile, dezamăgirile, trădarea copiilor, neputinţa de a plăti dările, destrămarea familiei îl copleşesc pe Moromete, dovedind că într-adevăr numai „nenorocirile mari” pot schimba firea lui puternică. Dezamăgit în etica sa paternă, rănit de fiii săi mai mari în autoritatea de tata, se consolează cu faptul că şi-a făcut datoria de părinte: „tot am făcut ceva, am crescut şase copii şi le-am ţinut pământul până în momentul de faţă, deşi ei au fugit ca nişte trădători” şi „n-au vrut să-l muncească”. Grija lui pentru educaţia copiilor răzbate cu tristeţe la suprafaţa si, deşi niciodată nu s-a arătat iubitor cu ei, este limpede ca le-a dorit totdeauna binele : „toata viaţa le-am spus şi i-am învăţat”.
3. REPERUL II
Criza comunicării, absența unui dialog real între Ilie Moromete și familia sa, timpul ,,viclean”, nerăbdător, care influențează în mod tragic raportul dintre individ și istorie, nuanțează profilul personajului principal, criticul Eugen Simion subliniind în acest sens că romanul surprinde ,,libertatea morală în luptă cu fatalitățile istoriei”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu