REZUMAT
Romanul începe cu sublocotenentul Ștefan Gheorghidiu, aflat în apropierea graniței, la popotă, unde acesta este martor unei discuții aprinse între camarazii de arme despre dragoste și crimă, despre un ofițer care își omoară nevasta adulteră dar este achitat la proces fiind eliberat. Discuția îi trezește amintiri lui Ștefan legate de căsnicia sa cu Ela, soția sa, moment în care acesta izbucnește, îi acuză pe camarazii săi de vulgaritate și superficialitate și părăsește camera cu repeziciune.
Romanul se prezintă ca un jurnal al lui Ștefan, care închide în sine o dramă profundă și o succesiune amplă de stări duse la extrem, pe care Ștefan le trăiește într-un mod ce îi va afecta rațiunea și modul de gândire.
Amintirile lui Ștefan despre povestea sa de iubire îl macină oferindu-ne clar principiul ce stătea la baza relației dintre el și Ela – un orgoliul masculin amăgit că cea mai frumoasă studentă din universitate îi acordă atenție. Cei doi duc o viață simplă și sărăcăcioasă împreună, singura bogăție pe care o au fiind reprezentată de iubirea „pură” dintre cei doi.
Urmează o lungă poveste de dragoste și gelozie. Ștefan căutând infinitul în iubire și punându-și toate speranțele de a-l găsi în căsătoria cu Ela. Situația capătă o întorsătură majoră în momentul în care unchiul lui Ștefan, Tache, moare, lăsându-i drept moștenire lui Ștefan prin testament o sumă extraordinară de bani și o reședință la Paris. Cu moștenirea primită, au venit și primele schimbări observate de Ștefan din partea Elei – schimbarea comportamentului acesteia dintr-o persoană rațională și idealistă într-una din ce în ce mai atrasă de o viață plină de bogăție, fast și avere.
Un episod șocant pentru Ștefan este cel al excursiei la Odobești în care acesta este orbit de gelozie ca rezultat al comportamentului Elei. La Odobești are loc prima ruptură sufletească dintre Ela și Ștefan datorită apropierii Elei de domnul G, presupusul amant al Elei. Ștefan începe a fi torturat de gelozie realizând că Ela îl putea înșela cu domnul G și plănuiește să îi omoare pe amândoi. Se interpun în narațiune dezbateri de conștiință și discursuri filosofice.
Revenind la front, Ștefan vrea să meargă cu orice preț la Câmpulung să-și vadă soția în urma unei scrisori primite de la aceasta în care îl chema urgent. Ștefan încearcă să obțină permisia căpitanului și după lungi rugăminți acesta reușește ce și-a propus chiar dacă războiul era foarte aproape. Ajuns la Câmpulung, Ștefan și Ela au parte de ultima lor noapte de dragoste. Urmează refuzul lui Ștefan de a-i lăsa Elei bani pentru un testament, în cele din urmă acesta fiind nevoit să se întoarcă înapoi la regiment însoțit de locotenent.
Călătoria este plină de neliniște sufletească. Odată ajuns la regiment, primește ordinul de pregătire pentru război.
În a doua parte a operei, care continuă într-un ritm accelerat, se creează o imagine de groază a războiului, o imagine în care armata era dezorganizată, ofițerii și comandanții erau speriați și plini de teamă, se vorbește despre foame, groază, frig, luptă haotică – toate reușind să îl marcheze pe eroul nostru și să îl facă să uite de situația în care se afla cu Ela. Șirul evenimentelor îl fac pe Ștefan să își schimbe percepția asupra vieții, acesta fiind nevoit să se concentreze pe eliberarea Ardealului de sub ocupația trupelor Austro-Ungare.
Rănit, Ștefan este trimis la București dar cere să fie internat într-un un spital județean pentru a evita contactul cu Ela. După vindecare, acesta se întoarce în București unde Ela îi provoacă dezgust și îi pare o persoană cu totul străină – „Mi-e indiferent daca ești nevinovată”, „aș fi putut ucide pentru femeia asta”;. Participarea pe front a fost pentru Ștefan o experiență traumatizantă ce l-a schimbat radical. Acesta primește o scrisoare anonimă ce confirmă infidelitatea soției dar aceasta nu îl mai mișcă deloc. În cele din urmă, el se desparte de Ela. Romanul se încheie cu Ștefan dăruindu-i Elei toate bunurile care țineau de trecutul lor.
ESEURI
TEMĂ ȘI VIZIUNE
1. CONTEXT
Modernismul este un curent literar constituit la sfärşitul secolului al XIX-lea, promovat in literatura română în perioada interbelică de Eugen Lovinescu prin revista "Sburătorul". Modernismul presupune atitudini anticlasice, antiacademice, antitradiționale și se bazează pe "ruptura" față de trecut.
Camil Petrescu ilustrează estetica autenticității în studiile teoretice si în romanele sale. Acesta teoretizează în literatura noastră romanul modern de tip proustian și respinge romanul de tip tradițional.
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“ este un roman modern, psihologic, de tip subiectiv apărut în 1930. Romanul modern are drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, tìmpul prezent și subiectiv, timpul psihologic care se substituie timpului cronologic, fluxul conştiinței, memoria afectivă (involuntară), narațiunea la persoana I, luciditatea (auto) analizei, anticalofilismul, dar și autenticitatea trăirii.
2. REPERUL I
O primă trăsătură un roman psihologic este perspectiva narativă subiectivă. Narațiunea este relatată la persoana I, naratorul-personaj fiind implicat în actul întâmplării. Viziunea „împreună cu" apare prin procesul de focalizare internă. Se remarcă unicitatea perspectivei narative, deoarece naratorul îşi expune propria experiență: „La 10 mai în acelaşi an, eram mutat în regimentul XX." Cititorul are acces limitat la cele întâmplate, el cunoscând doar varianta lui Ştefan Gheorghidiu. Astfel, naratorul e unul necreditabil, deşi oferă o viziune autentică.
O altă trăsătură reprezentativă pentru romanul psihologic este redată de tehnicile narative specifice, printre care și percepția timpului. Dacă în romanul tradițional timpul e măsurabil, general, obiectiv, în acest tip de roman timpul e unul interior, subiectiv. Cronologia e încălcată, prin procesul rememorării, deoarece sunt aduse în prezent gânduri şi fapte trecute care sunt subordonate memoriei involuntare și al fluxului conștiinței.
3. REPERUL II
Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele romanului și, în acelaşi timp, cele două experiențe fundamentale cunoaștere trăite de protagonist: dragostea și războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eşuate dintre Ştefan Gheorghidiu și Ela, partea a doua, construită sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmărește experiența de pe front, în timpul Primului Război Mondial. Prima parte este în întregime fictională, în timp ce a doua valorifică jurnalul de campanie al autorului, ceea ce conferă autenticitate textului.
O primă scenă relevantă pentru tema şi víziunea despre lume este scena excursiei de la Odobeşti. Atât pe drum, cât și la masa, mereu se întâmplă ca soția lui să fie aşezată lângă domnul G, lucru care îl frământă pe protagonist. Ştefan analizează foarte fin şi detaliat gesturile soției sale, care flirtează cu domnul G, acesta devenind tot mai sigur ca Ela il înşală. Ea afirmă că nu a făcut nimic greşit și că nu s-a comportat altfel decât celelalte femei. Ştefan se dovedeşte a fi o persoană hiperlucidă şi rațională, deosebindu-se de ceilalți prin faptul că este hipersensibil și de multe ori exagerează: „despic firul în patru".
O altă secvență sugestivă pentru tema romanului este surprinsă în capitolul cinci, după decizia plecării în război. Imaginea războiului este haotică, frontul înseamnă agitație, mizerie, frig şi învălmăşeală. Ofițerul Ştefan Gheorghidiu descoperă o realitate dramatică, nu atacuri vitejeşti. Orgoliul său însă îl face să participe cu toată forța la război, dintr-un sentiment nobil de camaraderie. Drama colectivă, a războiului, pune în umbră drama individuală a iubirii și devine o experiență revelatorie pentru Ștefan, care îşi inversează sistemul de valori.
4. REPERUL 3
Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv. Lupta se dă în planul conştiinţei şi este urmărită cu minuţiozitate în descrieri monografice ale sentimentelor. Eroul este plecat în căutarea arhetipului feminin. Însă Gheorghidiu caută doar aparent adevărul despre Ela, de fapt se caută și se regăsește pe sine, maturizat. Există și un conflict exterior între Gheorghidiu şi Grigoriade, generator al dramei geloziei. După apariţia lui G. în peisajul petrecerilor mondene la care participă tânăra familie, Gheorghidiu suferă pentru că nu mai este evaluat în funcţie de o scară valorică ce i se potriveşte. De asemenea, în plan secundar există un conflict între Gheorghidiu şi propria familie pentru moştenirea unchiului Tache, eroul cedând după parastas o parte din avere rudelor.
Titlul romanului este o metafora a timpului psihologic, a modului în care timpul obiectiv și evenimentele exterioare sunt resorbite în prezentul conștiinței. Substantivul comun ‘’noapte’’ este o metafora care inseamna trăirea în conștiință. Termenii ‘’ultima’’ si ‘’prima’’ sunt frontierele temporale ale unor epoci diferite ca trăire și viziune din viața personajului, marcând momentele esentiale ale transformării sale.-în bărbatul orgolios și adept al iubirii unice, Ștefan Gheorghidiu devine un bărbat rece, detașat și ironic spre sfarsitul romanului. De asemenea, relația dintre Ela și Ștefan este sugerată de titlu, deoarece odată cu începerea războiului iubirea se pierde.
5. CONCLUZIE
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“ este un roman psihologic modern, reprezentativ pentru estetica autenticității și pentru o nouă viziune, demitizată, asupra războiului. Prin Ştefan Gheorghidiu, personajul-narator, scriitorul impune în literatura română o nouă tipologie: intelectualul inadaptat, ce aspiră spre absolut.
PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A PERSONAJULUI
*Acelasi eseu, diferă doar R1 și puțin în introducere & R2*
1. CONTEXT
Camil Petrescu ilustrează estetica autenticității în studiile teoretice și prin intermediul romanelor sale. Romanul modern, psihologic, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“ (1930) este scris la persoana întâi, sub forma unei confesiuni a personajului principal, care trece prin două experiențe fundamentale: iubirea și războiul, acelaşi timp, temele romanului.
Personajul principal Ştefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care nu-şi găseşte locul într-o societate dominată de mediocritate și de lipsă de moralitate.
REPERUL I
Statutul social al lui Gheorghidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este prezentat ca student la filozofie sărac , dar apreciat în mediul universitar. Ca tânăr căsătorit, are o existență modestă și fericită. După primirea moștenirii de la unchiul Tache, este obligat să pătrundă în high life-ul societății bucureștene și să se implice în afaceri. Refuză însă oportunismul mercantil și se detașează de cercul Elei. Se înrolează , și în a doua parte a romanului are statutul de sublocotenent în armata română ce răspunde de plutonul 9 ca vârf al avangardei. În final, rănit, lăsat la vatră, divorțează și cedează o parte din bunurile sale Elei.
Psihologic, Gheorghidiu este un personaj caracterizat de un puternic conflict interior. Orice aspect al existenței este pus sub lupa analizei și raportat la un sistem superior, absolutist. Atunci când idealurile îi sunt contrazise de realitate, încearcă să stăpânească deziluzia prin luciditate, iar luciditatea îi alimentează drama. Se dovedește astfel o natură dilematică, ce încearcă să găsescă răspunsuri la întrebări legate de aspectele esențiale ale existenței.
Moral, personajul este un apărător al principiilor de viață și al adevărului. Inadaptarea vine din respingerea falsității și a meschinăriei. Detașează valoarea de nonvaloare și are o ierarhie a lucrurilor pe care le respectă sau pe care le consideră nesemnificative. Transformarea sa este, de asemenea, de ordin moral. Descoperind darul vieții în sine și a solidarității umane, renunță să mai lupte pentru o relație pusă sub semnul frivolității care l-a putut duce în pragul crimei. Rămâne însă disponibil pentru viitor, maturizat de experiențele asumate.
3. REPERUL II
Principala trasatura de caracter a lui Ștefan Gheorghidiu este orgoliul, care se reflectă in acțiunile și gândurile sale.
-Aceleași 2 episoade + R3 la fel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu