REZUMAT
Acțiunea începe în vara anului 1909, când Felix Sima, un tânăr orfan proaspăt absolvent de liceu, vine la București pentru a studia Medicina. El locuiește în casa unchiului și tutorelui său legal, Costache Giurgiuveanu, un bătrân avar care trăiește alături de fiica sa vitregă, Otilia Mărculescu. Felix este întâmpinat cu o oarecare răceală de familie, dar între el și Otilia se leagă rapid o afecțiune profundă. Otilia este o adolescentă fermecătoare, dar impulsivă și greu de înțeles, de unde și aura de mister care o înconjoară.
Liniștea din casa bătrânului Giurgiuveanu este permanent perturbată de clanul Tulea, condus de Aglae, sora lui Moș Costache. Aglae, o femeie rea și invidioasă, împreună cu soțul ei Simion și copiii lor (Olimpia, Aurica și Titi), pândește cu lăcomie averea bătrânului și încearcă prin toate mijloacele să o îndepărteze pe Otilia de la moștenire. În această atmosferă încărcată apare și Leonida Pascalopol, un moșier bogat, matur și rafinat, care o iubește pe Otilia într-un mod patern și protector, sprijinind-o financiar.
Conflictul central se învârte în jurul banilor lui Moș Costache. Bătrânul își iubește fiica vitregă și intenționează să o înfieze sau să-i lase o sumă mare de bani, dar amână mereu să facă actele din cauza avariției și a fricii de Aglae. Când Moș Costache suferă un al doilea atac de apoplexie, clanul Tulea invadează casa ca niște vulturi. Stănică Rațiu, un avocat parvenit și ambițios căsătorit cu Olimpia, reușește să fure banii ascunși sub salteaua bătrânului. Șocul îi este fatal lui Moș Costache, care moare, lăsându-le pe Otilia și Felix fără nicio moștenire.
Rămași fără sprijin, cei doi tineri trebuie să-și aleagă drumul în viață. Felix, un spirit rațional și ambițios, dorește să-și facă o carieră strălucită în medicină înainte de a se căsători. Înțelegând că el are nevoie de timp pentru a reuși și că ea ar fi o piedică în calea viitorului său, Otilia decide să plece neanunțată la Paris cu Pascalopol, bărbatul care îi poate oferii sprijinul și confortul imediat.
Peste ani, Felix devine un medic renumit și se căsătorește bine. Se întâlnește întâmplător cu Pascalopol, care îi povestește că s-a despărțit de Otilia pentru a-i reda libertatea, iar aceasta s-a căsătorit cu un bărbat bogat din Buenos Aires. Pascalopol îi arată o fotografie cu Otilia, însă Felix abia dacă mai recunoaște în femeia matură și elegantă din poză fata exuberantă de altădată, concluzionând că enigma ei a fost, de fapt, însăși enigma feminitații.
ESEURI
TEMĂ ȘI VIZIUNE
Opera literară Enigma Otiliei de G. Călinescu este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, apartinând prozei interbelice. Opera Enigma Otiliei este roman prin amploarea acțiunii, desfăşurată pe mai multe planuri, cu conflict complex, la care participă numeroase personaje. Este roman realist prin: temă, structură (închisă), specificul secvențelor descriptive, realizarea personajelor, dar depăşeşte modelul realismului clasic, balzacian, prin spiritul critic și polemic (parodic, ludic etc.) și prin elemente ale modernității.
2.Reperul I
O primă trăsătură a realismului balzacian este tipologizarea personajelor. Încă de la început se profilează prin replici, aluzii , gesturi, ticuri verbale- tipare caracterologice : avarul iubitor de copii ( moş Costache Giurgiuveanu), “baba absolută, fără cusur în rău” (Aglae Tulea), fata bătrână ( Aurica Tulea), dementul senil ( Simion Tulea), arivistul ( Stănică Raţiu), cocheta ( Otilia), ambiţiosul ( Felix), aristocratul rafinat ( Leonida Pascalopol). Personajele sunt reprezentative pentru o întreagă categorie socială sau umană.
Cea de-a doua trăsătură a realismului este data de perspectiva narativă care este specifică romanului doric, presupunând un narator omniscient, omniprezent, ce relatează la persoana a III- a, în mod obiectiv și detașat, urmărind relația cauză-efect. Astfel, omniscienta este limitata prin introducerea unui personaj martor, Felix Sima, caruia ii sunt atribuite părerile si limbajul unui comentator savant și expert (care nu are vocația de a crea o lume) de a o comenta si de a o studia. Naratorul se ascunde și în spatele celorlalte personaje, alte masti ale sale, fapt dovedit de limbajul uniformizat.
3.Reperul II
Roman al unei familii şi istorie a unei moşteniri, romanul este realist-balzacian prin motivul moştenirii şi al paternității. Problematica romanului este dată de patru teme evidente: cea socială, particularizată într-o manieră balzaciană ca frescă a societății bucureștene de la începutul secolului al XX-lea, a paternității și a moștenirii, tot o tema balzaciană, cu repercusiuni privind relațiile interumane, tema iubirii corespunzând evoluției cuplului Felix-Otilia și tema formării, care-l vizează pe Felix, erou de bildungsroman.
O prima secventa narativa semnificativa pentru tema romanului poate fi considerată cea a jocului de table din capitolul întâi. Aceasta secvență narativă dezvăluie tipologiile de personaje si prefigureaza conflictele majore ale romanului. La intrarea in incapere, Felix face cunostinta cu cele trei personaje aflate la masa. Intocmai ca la Balzac, George Calinescu recurge la prezentarea vestimentatiei, care devine definitorie pentru trăsăturile de caracter ale personajelor. Primul cu care baiatul face cunostinta este Leonida Pascalopol.. Apoi, Felix face cunostinta cu Aglae Tulea. Aurica este fata batrana,fiica Aglaei. Gestul lui Pascalopol care-i oferă Otiliei un inel prefigureaza căsătoria celor doi din final.
Un alt episod care subliniază tema moştenirii şi influenţa viziunii balzaciene se află în capitolul XVIII. Moş Costache suferă un atac de congestie cerebrală şi este imobilizat la pat. Desfăşurarea este, de asemenea, scenică. Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile avarului, preocupat de cheile sale, plătind cu greu doctorul, neputincios în faţa atacurilor familiei Tulea şi ale lui Stănică la adresa bunătăţilor ascunse în dulap, cu spiritul negustoresc neadormit, oferind lui Weissmann o seringă contra cost cu care să-i facă injecție. Clanul Tulea sărbătoreşte cu un festin moartea neîntâmplată, joacă partide de cărţi, se instalează milităreşte în casă şi veghează asupra moştenirii.
4. Reperul III
Titlul s-a intitulat inițial ,,Părinții Otiliei", reflectă tema paternității, întâlnită si la Balzac, și ilustrează ideea că aproape toate personajele cărții pot fi considerate părinții acesteia, deoarece se interesează de viitorul ei însă în mod diferit sincer și malițios. Însă a rămas ,,Enigma Otiliei" deoarece aceasta se regăsește mai ales în mintea lui Felix care nu poate da explicații plauzibile comportamentului ei. Pascalopol o admira si intelege, dar nici el nu poate descifra în profunzime reacțiile si gandurile fetei. Titlul este schimbat din motive editorial și deplasează accentul de la un aspect realist tradițional, la tehnica modernă a reflectării poliedrice prin care este realizat personajul principal.
Conflictul oglindeşte, la rândul său, focalizarea energiilor în jurul personajului . Conflictul principal al romanului este unul exterior și constă în lupta pentru mostenire dusa de clanul Tulea. Aglae face eforturi pentru a o înlătura pe Otilia de la mostenire si pentru a pune mâna pe averea fratelui sau, Costache Giurgiuveanu. Puternicul conflict interior al Otiliei este generat de lipsa afecțiunii materne, mediul predominant masculin în care trăiește, precum și de faptul că se află la granița dintre adolescență și tinerețe. Trecerile clare de la o stare la alta sunt dovezi clare ale zbuciumului său interior, care generează în Otilia o nevoie puternică de libertate, această necesitate fiind justificarea sa pentru plecarea la Paris cu Pascalopol.
6.CONCLUZIE
Enigma Otiliei este un roman realist (balzacian) prin: motivul paternității şi al moştenirii, structură, specificul secvențelor descriptive, realizarea unor tipologii, veridicitatea, utilizarea narațiunii la persoana a III-a. Dar depăşeşte modelul realismului clasic, prin spiritul critic și polemic (parodic, ludic), prin elemente ale modernității.
PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A PERSONAJULUI
George Călinescu (1899-1965) instituie, în perioada interbelică, formula romanului realist obiectiv de factură balzaciană. Al doilea dintre cele patru romane scrise de G. Călinescu apărut în 1938, este un „roman de critic, în care realismul, balzacianismul și obiectivitatea au devenit program estetic“ (Nicolae Manolescu).
Lumea romanului “Enigma Otiliei”,de George Calinescu, gravitează în jurul singurului personaj viu cu adevărat prin firea ei nedeterminata: Otilia. Alăturată altor personaje feminine ale literaturii noastre, Otilia impresionează prin complexitatea sufletului, imprevizibilul care o învăluie, prin farmec și delicatețe.
1. Reperul I
Statutul social al acesteia este incert, ea fiind fata din prima căsătorie a celei de-a doua soții a lui Costache Giurgiuveanu, acesta amânând adoptarea ei după moartea mamei sale. Este respinsă de clanul Tulea, în ciuda faptului că este indiferentă față de averea lui moș Costache. Fiind studentă la Conservator, are temperament de artistă, studiază pianul și alege să citească reviste și cărți franțuzești.
Statutul psihologic al tinerei este marcat de faptul că a rămas orfană, și de viața ei în casa Giurgiuveanu. Aglae o consideră o amenințare în ceea ce privește moștenirea bătrânului, dar comportamentul frumos al Otiliei rămâne neschimbat față de clanul familiei Tulea, deși este silită să le facă față atacurilor. Personalitatea ei este în formare, fiind sensibilă, imprevizibilă, chiar capricioasă; o imagine a misterului feminin și, totodată, reprezintă un ideal de feminitate pentru Felix și Pascalopol.
Statutul moral, oscilația între Felix și Pascalopol, respectiv decizia ei finală sunt discutabile. Otilia îl iubește pe Felix, dar îl alege pe moșier, motivându-și opțiunea ca pe o dovadă de altruism, deoarece ea pretinde că nu dorește să stea în calea realizării profesionale a tânărului „o dragoste nepotrivită pentru marele viitor”. Alege, de fapt, siguranța și stabilitatea financiară. Este o fire foarte enigmatică, fapt susținut atât de Felix, cât și de Pascalopol „A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă”.
2. Reperul II
Otilia scapa de sub tutela autorului ei, George Calinescu, și se defineste prin vorbe, fapte, gesturi, prin comportamentul care stârnește reacții diferite în jur. Fata domina totul și pe toți, prin generozitate și printr-o superioritate slefuita de-a lungul generatiilor. Fără cel mai mic efort ea se ridica vizibil deasupra celorlalți.
Trăsătura dominantă a Otiliei o reprezintă spiritul contradictoriu, prezent pe tot parcursul romanului. Cauzat de o combinație de porniri contradictorii: îl iubește sincer pe Felix, dar îi oferă atenții lui Pascalopol. Nebunatică, frivolă, melancolică, meditativă, risipitoare este totuși capabilă de gesturi de devotament.
O primă secvență relevantă este cea în care Felix îi mărturisește Otiliei că o iubește prin intermediul unei scrisori. Fata nu reacționează în niciun fel la declarația de dragoste a lui Felix și, într-un gest de exaltare nebunească, tânărul fuge de acasă. Otilia îl caută peste tot cu trăsura, iar când în sfârșit îl găsește în parc, așezat pe o bancă încărcată cu zăpadă, comportamentul ei este la fel de neclar și misterios ca întotdeauna, lăsând în sufletul lui Felix dezamăgire și nedumerire.
O altă secvență ce subliniază spiritul contradictoriu al tinerei este cea în care, atunci când după moartea lui Costache Giurgiuveanu, Otilia vine în camera lui Felix pentru a-i dovedi că îl iubește: „Ca să-ți dau o dovadă că te iubesc, am venit la tine”. Discuția tinerilor evidențiază raportarea diferită la iubire și că au, implicit, concepții diferite despre viață: Otilia percepe iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire și libertate absolute, în timp ce Felix are despre dragoste păreri romantice și vede în femeie un sprijin în carieră. Dându-și seama că aceasta ar putea reprezenta o piedică în împlinirea idealurilor tânărului bărbat, Otilia îl părăsește pe Felix și alege siguranța căsătoriei cu Pascalopol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu