Este ora 1:46. După amânări repetate în ultimele zile din pricina motivației scăzute, m-am apucat in seara de 6 august să citesc ,,Metamorfoza” lui Franz Kafka. Am vrut să o termin într-o singură sesiune de citit dar de, fix când îți propui ceva, atunci se trezesc toți că au nevoie de tine. Revenind. Știam în oarecare măsură care ar fi sinopsis-ul cărții, întrucât, după cum am mai menționat, fosta mea iubită era un mare fan Kafka, și prin intermediul ei am aflat foarte multe lucruri despre scriitor, dar și operele sale. Nu îmi era străin faptul că protagonistul, Gregor Samsa, avea să se trezească, într-o dimineață, transformat ,,într-o gânganie gigantică” (Kafka nu a specificat niciodată natura insectei, dar varianta general acceptată de critici și publici este un gândac), iar familia sa, în loc să încerce să îl ajute, îl va marginaliza. Totuși, nu m-am așteptat să fie atat de profundă emoțional și moral.
Personajul
Gregor Samsa este, dacă nu v-ați dat deja seama, o metaforizare a însuși
scriitorului. Pe tot curprinsul nuvelei, Gregor se află în conflict direct cu
ai lui, îndeosebi cu Domnul Samsa, tatăl lui. Relația dezechilibrată dintre cei
doi provine, fără îndoială, din relația tumultoasă a lui Franz cu tatăl său,
Hermann, un bărbat dur, conservator, specific vremii respective, care domina
scena familiei, și care nu era niciodată mulțumit de Franz. (Pentru mai multe
detalii recomand cartea ,,Scrisoare către tata” a aceluiași autor) Singura
persoană care face o încercare de a îl înțelege pe protagonist este sora lui,
Grete, de asemenea o metaforizare a surorii lui Franz, Ottla. Aceasta a fost
confidenta favorită a scriitorului, sprijinându-l în proiectele sale,
împingându-l să încerce să publice ceea ce scrie și protejându-l în fața
atacurilor tatălui lor. Totuși, în carte, Grete ajunge ulterior să îl respingă
pe Gregor din pricina oboselii cauzate de îngrijirea acestuia, dar și de
aspectul grotesc al acestuia.
Kafka a
trăit mereu un sentiment de inutilitate în familia sa. Hermann Kafka
criticându-l constant pentru că nu se implică deloc în afacerile familiei,
reproșându-i că îi va duce în faliment, că nu e un bărbat adevărat, iar scrisul
său este o pierdere de vreme. Sentimentul acesta este reflectat în însăși
mesajul nuvelei: după ce o persoană nu mai este capabilă să ofere tot ce are
mai bun, devenind astfel inutilă, este marginalizată. Odată ce Gregor nu mai
poate muncii ca voiajor-comercial din pricina noii sale condiții, familia îl
silește în mod direct( să nu îl vadă chiriașii) dar și psihologic(să nu îi facă
mai rău mamei) să se izoleze în cameră, spațiu în care treptat își va pierde
ultima bucată de umanitate. Spre finalul cărții, Gregor începe să se simtă ca o
povară pentru ai săi, motiv pentru care decide voluntar să nu mai mănânce.
Totuși, lovitura cea mai mare pentru acesta a venit în momentul în care sora sa
i-a spus tatălui că ar trebui să scape de animalul de pe podeaua lor. Deși mama
nu părea de acord, slăbită de putere, era incapabilă să se impună, asemenea
mamei lui Franz, care deși încerca, nu putea să îl protejeze pe acesta de
cruzimea tatălui, domnul Samsa a fost de acord cu propunerea fetei sale. Văzând
că propria familie nu îl mai dorește, Gregor se retrage în spațiul sigur al
camerei sale, sugerând închidere interioară. Aici, după zile în care a
practicat înfometarea, răni cărora nu le-a dat importanță în a le vindeca, dar
și a surpării echilibrului sufletesc, Gregor Samsa se prăbușește pe podea și moare de inaniție.
Finalul
nuvelei, deși anticlimatic, încheie povestea într-un mod unic și profund.
Inițial, am avut un gust amar în legătură cu deznodământul, considerându-l
prost scris și distrugând întreaga acțiune cultivată de-a lungul paginilor. Voiam
un final în care Gregor să revină cumva la normal, sau unul în care familia sa ajunge
să îl accepte așa cum e. Totuși, după ce am lăsat textul să se mai așeze în
minte, după puțină cercetare personală asupra interpretărilor oficiale ale
operei, după ce am văzut o secvență dintr-o ecranizare a textului, m-a lovit
brusc un sentiment imposibil de descris. Finalul este, de-a dreptul, unul
excelent. Dimineața, servitoarea casei îl găsește pe Gregor mort. Familia se strânge
pentru a îl vedea, mai mult pentru a confirma vestea cea mare, apoi pleacă la
plimbare fericiți, după multe luni în care n-au mai avut prilejul. Acest final
ilustrează, încă odată, ideea uitării odată ce individul devine inutil, familia
Samsa nedând nici măcar un minut de gândire pentru Gregor în toată promenada
lor. De asemenea, este prezentat și faptul că protagonistul se simțea ca o
povară pentru cei din jur, fiind un obstacol în calea împlinirii familiei sale.
Această trăire motivează și mai mult decizia sa de a se înfometa. În plus,
sentimentul de a fii o povară pentru cineva se materializează în plan real în
viața autorului, la doar 2 ani după publicare, când Franz este diagnosticat cu
tuberculoză, boală ce îl va mânca treptat trupește și sufletește, va duce la
obligarea familiei sale în al îngriji permanent (asemenea lui Gregor), și
ulterior la internarea sa într-un sanatoriu. Aici, Franz Kafka, își va petrece
ultimele șase săptămâni din viață. Suferind de tuberculoză laringiană severă, o
boală care i-a afectat grav gâtul și făcându-l incapabil să mai înghită vreun
aliment sau lichid, iar durerile fiind oribile, acesta se stinge din cauza
subnutriției, asemenea celui mai cunoscut personaj al său, Gregor Samsa.
Capodopera
,,Metamorfoza” scrisă de Franz Kafka și
publicată în 1915 este cu adevărat o operă de valoare a literaturii universale,
reprezentativă pentru viziunea kafkiană, care explorează cele mai adânci
frământări sufletești ale unui individ, mai ales al unuia care din cauza unui
eveniment major (accident, dizabilitate etc) îi este imposibil a mai fi de
folos cuiva, devenind o responsabilitate în plus pentru cei din jur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu