Recenzie Scream 5(2022) 4/5⭐

    Aseară, amintindu-mi că am abonament la Voyo, am decis să mă relaxez după o zi lungă cu un film și niște gustări. Totuși, platforma asta de streaming nu prea are cine știe ce filme, blockbusterele fiind o raritate și deținând în schimb o întreagă tarabă de producții de duzină: acele ecranizări plictisitoare, cu poveste previzibilă și cu o distribuție formată din neica-nimeni. Nu o să iau la puricat acest serviciu, încă, în acest articol, ci o să vorbesc despre o rază de lumină în această oază de noroi: Scream 5.

    Fiind un pasionat al filmelor horror din toate timpurile, să văd titlul „Scream” printre recomandări a fost o gură de aer proaspăt. Spre rușinea mea, n-am văzut niciodată integral vreun film din această serie, așa că am vrut să încep cu originalul. Totuși, și total așteptat, Voyo nu deținea acest film. De fapt, nu deținea niciun alt film din serie, doar Scream 5. Nu 4, nu 6, nu 2, ci 5. De ce fix ăla, nu știu. Așa că, neavând altceva mai bun de făcut, mi-am pregătit proviziile de ronțăit și m-am pus pe vizionat.

    Filmul a fost gata după vreo oră și patruzeci și nouă de minute. Ce pot spune este că am rămas plăcut surprins de poveste și, în genere, de toată atmosfera acestuia. Acțiunea are loc la douăzeci și cinci de ani de la evenimentele din original, urmele acelor crime urmărind victimele și în prezent. Ecranizarea se deschide asemănător cu începutul primului film, printr-un apel telefonic în care victima este supusă unor întrebări din filmele horror clasice. Clișeic, reușește să dea un răspuns greșit, lucru ce declanșează atacul din partea criminalului „Ghostface”. Tara, fata atacată, reușește să apeleze numărul de urgență, este înjunghiată repetat de criminal, dar supraviețuiește datorită sosirii rapide a organelor de ordine. 

    Acest atac o determină pe sora ei, Sam, să se reîntoarcă în oraș (cele două fiind înstrăinate de câțiva ani) și declanșează o întreagă serie de noi crime ce pun tot orășelul în alertă. Printre victimele lui Ghostface se numără Vince Schneider (un fost partener obsedant), Judy Hicks (șeriful orașului), Wes Hicks (fiul șerifului și unul dintre personajele principale), ajutorul de șerif Clay și chiar Dewey Riley, un personaj recurent în serie, rămas acum doar o epavă umană al cărei țel este să oprească acest criminal odios. Așa cum am spus, Dewey moare, lucru ce le determină pe Sidney Prescott și Gale Weathers, protagoniste ale filmului original, să își dorească oprirea lui Ghostface în orice mod posibil.

    Ce mi-a plăcut enorm de mult la acest film este conservarea suspiciunii în privința personajelor. Asemenea celorlalte titluri ale seriei, sub masca lui Ghostface trebuie să se afle două dintre personajele principale, acestea colaborând sub aceeași identitate. Pe parcursul povestirii am simțit că Amber o să fie de fapt unul dintre făptași. Nu știu exact să explic de ce, dar pur și simplu energia pe care o transmitea mă zgâria pe creier. Legat de al doilea criminal, presupunerile mele s-au tot învârtit, dar de cele mai multe ori mă gândeam că va fi Liv McKenzie ori Richie Kirsch, cel din urmă dovedindu-se a fi de fapt făptașul. Era nițel evident că e ceva suspect cu Richie, fiind dubios de amabil, prostuț și uneori complet lipsit de emoții în situații critice.

    Un alt aspect ce mi-a atras atenția a fost prezența lui Mindy Meeks-Martin. Este prima femeie de culoare ce supraviețuiește într-un film Scream, dar lucrul ce m-a determinat să o ador este felul ei nonșalant, dar prietenos în același timp, în care își oferă cultura generală despre filmele horror. Este o entuziastă a genului, într-o scenă chiar îi explică lui Amber (ironic) cum să se protejeze într-o situație în care nu poate avea încredere în nimeni. În plus, mi-a plăcut faptul că a apărut, pentru câteva secunde, și James A. Janisse, proprietarul canalului de YouTube „Dead Meat”, pe care postează analize ale filmelor horror și podcasturi pe acest subiect.

    În plus, am apreciat și ingeniozitatea crimelor. În loc să cadă sub trendul oribil al filmelor horror de azi, unde grotescul este aproape eliminat (deși tocmai el îi oferă esența brută unui film de gen), Scream 5 îi spune un sincer „du-te naibii” și prezintă publicului scene pline de sânge și de o violență actoricească ingenioasă. Momentele în care o victimă urmează să se mute „în camera de sus” sunt foarte lungi, cultivând tensiunea privitorului și culminând cu atacul surpriză al lui Ghostface. Acesta nu se mulțumește cu o simplă tăiere de beregată, ci preferă o omucidere lungă, cu multe înjunghieri, dând impresia jocului unei pisici cu un șoarece: îl atacă, îl lasă puțin liber, îi dă impresia că o să scape, doar ca mai apoi să îl prindă iar. Da, Ghostface este un sadic, dar asta face ca un film horror cu ucigași în serie să fie considerat de calitate.

    Personal, recomand acest film oricărui pasionat de filme de groază, fiind o experiență plăcută după o zi lungă. :)